Culiță Tărâță

Printre construcțiile socialiste mai mult sau mai puțin contestate, sistemul de irigații a fost un proiect cu adevărat bun. Înainte de 1989, România avea o rețea de irigații întinsă pe o suprafață de 3,2 milioane de hectare. Astăzi, la mai bine de douăzeci de ani de la Revoluție, nu mai există aproape nimic. Irigațiile au dispărut. Sistemul acela făcut pe timpul comunismului s-a mistuit după 1990. S-a furat tot, de la pompele care trăgeau apa din Dunăre sau din râurile interioare, până la dalele din beton care căptușeau canalele de irigații. Din dale, oamenii și-au făcut alei prin curte, iar din țevi, un soi de boltă în jurul caselor. Problema e că nu i-a oprit nimeni, dar nici n-a venit cineva, de-a lungul acestor ani, să refacă lucrările. Lipsa banilor a fost tot timpul o scuză bună.

Așa am ajuns ca, în 2011, să udăm doar 300.000 de hectare. Pe hârtie, căci faptic sunt doar 100.000. Alte surse indică o suprafață de aproximativ 560.000 de hectare, dar tot puțin înseamnă, căci la ora actuală România are un deficit de 2,6 milioane hectare neudate.

Conform unor estimări, sunt necesare în jur de 14 miliarde de euro pentru a pune la punct un sistem de irigații la nivelul celui din 1989, întrucât refacerea sistemului de pe un hectar de teren costă în jur de 7.000 de euro. Alte date statistice oferă dimensiunea exactă: România are o suprafață agricolă de 14,7 milioane hectare, dintre care 9,4 milioane hectare de teren arabil. Din această suprafață arabilă, până în 1989 era irigat un procent de 34%, iar astăzi, luând în considerare cele mai optimiste date, avem o suprafață irigată de abia 6%!

Lucrurile stau foarte prost. Refacerea sistemului, dar și întreținerea lui costă miliarde bune de euro și zeci de ani. Bani și timp pe care agricultura autohtonă nu și-i permite. Problema este cu atât mai gravă cu cât zonele care au cea mai mare nevoie de irigații sunt cele care reprezintă principalele regiuni agricole ale țării. Astfel, creșterea suprafețelor de teren agricol irigate este în prezent o măsură urgentă care trebuie aplicată, mai ales în condițiile în care anumite zone ale țării se vor confrunta tot mai pregnant cu fenomenul de secetă.

Clima se schimbă, de ani și ani. Ce bun ar fi fost acum sistemul acela de irigații! Dar vorbele sunt de prisos. Problema e ce va fi de acum încolo. Nimeni nu știe. De la fermierii cu care am vorbit am auzit un singur lucru: fără irigații nu va mai exista agricultură în România. O țară care are 9,4 milioane de teren arabil ar putea să hrănească 100 de milioane de oameni!

„Grânarul Europei”, așa era numită România în perioada interbelică, iar acum suntem „handicapații Europei”, după cum spun unii, furioși. Țăranii așteaptă de la Guvern o strategie pentru refacerea sistemului de irigații, dar de la guvernanți curg, în ultima vreme, doar promisiuni, care mai de care mai strălucitoare.