Miron Alexandru Smarandache

„Privatizarea cu dedicație a Petrom a lăsat zeci de mii de oameni fără locuri de muncă”

România a fost binecuvântată de Dumnezeu cu resurse inepuizabile de bogății ale pământului, care să ne ajute să supraviețuim fără niciun ajutor extern zeci de generații de acum încolo.

După schimbarea regimului din 1989, conducerile statului român au găsit repede de cuviință să promoveze la rang de politică națională distrugerea și înstrăinarea acestor resurse dătătoare de putere și bani. Rând pe rând am vândut, privatizat, concesionat, licitat, comisionat sau, mai grav, furat tot ce a avut România mai scump. Pe un leu, pe doi bani sau, în unele cazuri, pe nimic!

Astăzi vreau să mă refer la resursele de carburanți ale țării, țițeiul românesc de excelentă calitate, exploatarea acestuia din ultimii aproape zece ani îmbogățind o companie străină în detrimentul României, care încasează doar niște „bani mărunți”, comparativ cu capitalizarea investitorului.

Realitatea mai puțin cunoscută în exteriorul sistemului este cea potrivit căreia, după privatizarea Petrom, zeci de mii de români și-au pierdut locurile de muncă, cu toate că ei ar fi trebuit să fie și astăzi activi, mai ales din punctul de vedere al profesionalismului demonstrat. Mă refer la întreaga rețea de operatori industriali care a funcționat în sistemul industriei de profil de-a lungul anilor, în spatele Petrom, societăți comerciale mai mult sau mai puțin mici și mijlocii, dar cu un număr consistent de salariați, care și-au găsit rând pe rând sfârșitul după privatizarea firmei-mamă din 2004. Astfel, oamenii dintr-o serie de industrii cândva profitabile, care prestau diferite servicii, produse și subansamble pentru Petrom – respectiv din industriile constructoare de utilaj petrolier, metalurgică, siderurgică, constructoare de mașini, reparații, service etc. –, s-au trezit efectiv pe drumuri, cu datorii la bănci și fără posibilitatea de a se reangaja.

Unități economice de prim rang ale României, precum combinatele siderurgice Galați, Hunedoara, Reșița, Silcotub Zalău, Industria Sârmei Câmpia Turzii, Uzina de Camioane Brașov, Uztel și Upetrom Ploiești, Uzinele Sodice, carierele, CET-urile și exploatările miniere din toată țara, depindeau prin activitatea lor de industria petrolieră. Marea majoritate a acestora s-au desființat, zeci de mii de salariați rămânând pe drumuri, în timp ce OMV Petrom folosește în prezent activitățile de mentenanță și service din alte țări. La scurt timp după privatizarea considerată a fi un mare succes, în sistem s-a ajuns la un număr necuantificabil până acum de angajați disponibilizați, cele mai mari unități subordonate Petrom fiind la Divizia Petrochimică Bradu (preluată între timp de Oltchim), unde și-au pierdut locurile de muncă 325 de angajați, și Arpechim Pitești, unde lucrau peste 630 de persoane. Și angajații trimiși recent în șomaj de la Amurco Bacău, aproximativ 700 de oameni, au reclamat că închiderea combinatului s-ar fi datorat tot monopolului exercitat de Petrom în România, cu atât mai mult cu cât nu au primit răspuns din partea Guvernului la memorandumurile lor. La această oră, OMV Petrom mai are doar aproximativ o treime din salariații existenți la momentul privatizării, circa 20.000 din 60.000. La cei plecați se adaugă alți peste