Gheorghe Ciobanu

„Privatizarea Oltchim trebuie să se facă numai prin păstrarea locurilor de muncă”

Ultimii ani au adus o agravare a situației economice interne. Aceasta a avut efecte puternic negative asupra economiei românești, îndeosebi asupra industriei. Combinatul chimic de la Râmnicu Vâlcea a avut probabil cel mai mult de suferit, pierderile sale devenind de ordinul milioanelor de euro lunar. În această logică, privatizarea Oltchimului nu este numai necesară, ci și obligatorie. Statul nu-și permite să aibă pierderi atât de mari, care să fie apoi suportate de toți românii. Din cauza unei administrații defectuoase, din pricina unor decizii politice trecute deloc inspirate, Oltchim a devenit nesustenabilă pentru bugetul de stat, iar din acel moment, din punctul meu de vedere, decizia nu putea fi decât una singură: privatizarea companiei, vânzarea acesteia către cel mai bun ofertant și, mai mult decât orice, obligația contractuală ca toate locurile de muncă să fie păstrate.

Mai mult, din câte se observă, negocierile purtate de Ministerul Economiei țintesc către rentabilizarea Oltchim. Indiferent de cel care vine să cumpere întreprinderea, investitorul nu trebuie doar să garanteze păstrarea locurilor de muncă existente, ci să ofere planuri de extindere a forței de muncă, prin investiții și creșterea productivității. Aceasta trebuie să fie miza oricărei privatizări și aici se observă diferența dintre a vinde doar de dragul privatizării, cum fac guvernele de dreapta, și a renunța la acționariatul de stat doar în cazul în care productivitatea și păstrarea locurilor de muncă sunt puse în pericol de constrângerile bugetare.

Decizia Ministerului Economiei de a scoate la vânzare pachetul majoritar de acțiuni pe care îl deține la Oltchim a fost decizia corectă. Poate că unul dintre motivele pentru care Oltchim a ajuns în această situație este că o astfel de decizie a fost prea mult timp întârziată. Dacă s-ar fi luat ceva mai devreme, nu am fi ajuns în situația de față. Controlul ineficient al resurselor, managementul defectuos, dar și lipsa patentării sunt problemele care au impus soluția de față. Privatizarea Oltchim, poate făcută împreună cu Arpechim, ar trebui să țină cont de două aspecte cruciale: păstrarea și creșterea numărului locurilor de muncă. Dacă asupra acestui element se pare că există un consens la nivel instituțional și între partenerii de negociere, un alt aspect necesită rezolvare.

Dincolo de aspectul economic, neîncrederea din rândul societății românești față de cei care iau decizii, fie ei politicieni, lideri sindicali sau întreprinzători, se dovedește mult mai periculoasă decât orice perturbare financiară sau economică. Cazul Oltchim este doar ultima dovadă dintr-un lung șir al lipsei totale de încredere dintre cei care iau deciziile și cei pentru care aceste decizii sunt luate. Dincolo de orice, strategia Guvernului actual ar trebui să restabilească echilibrul la acest nivel. Nicio reformă politică, economică sau socială nu poate avea loc în absența sentimentului de încredere. Prin faptul că la nivelul Cabinetului Ponta nu se grăbește o decizie și s-a stabilit ca privatizarea să se facă numai cu condiția ca locurile de muncă să fie păstrate se generează încredere și speranță. Când guvernezi pentru oameni, diferența se simte față de atunci când vorbești numai despre cifre.