Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·16 iunie 2009
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Carmen Axenie
Discurs
## „Problema familiei în lumea de azi”
Mulți dintre dumneavoastră ați aflat, probabil, că începând din acest an Biserica Ortodoxă sărbătorește „Ziua familiei creștine”. Printr-o hotărâre recentă a Sfântului Sinod, s-a decis ca în prima duminică după Învierea Domnului să se sărbătorească această zi a familiei. În cadrul acestei sărbători, care urmează calendaristic Zilei copilului și care anul acesta a coincis cu Sărbătoarea Cincizecimii, accentul cade pe întreaga familie, pe tată, pe mamă și pe copiii născuți și nenăscuți.
În Europa, de aproape două milenii, familia este binecuvântată de Dumnezeu prin Taina cununiei, în care li se amintește soților că trebuie să trăiască în pace și în dragoste, în ascultare și în armonia dintre ei, precum și în ascultarea față de poruncile divine. De asemenea, li se spune că Dumnezeu binecuvântează nașterea de copii, care sunt daruri pentru familii și pentru societate.
Dar oare ce se întâmplă în lumea noastră în care, la fiecare 15 secunde, un copil este ucis intrauterin, unde numărul anual al acestor pruncucideri depășește 300 de milioane? Ce se întâmplă în țara noastră care în anul 2004 se găsea pe primul loc în lume la numărul de avorturi, acum găsindu-se pe al treilea? Coroborat cu acest flagel contemporan avem de-a face cu o îmbătrânire rapidă a populației la nivel mondial. Piramida populației active se inversează și ne putem aștepta la serioase blocaje în domeniul resurselor umane, ba chiar și în domeniul economic.
Una dintre comisiile din care fac parte se îngrijește de condiții mai bune pentru femeile din România, dar dacă lucrurile merg în acest ritm accelerat al depopulării, legile pe care le gândim în acești ani vor fi completamente nepotrivite în timpurile imediat următoare.
Trebuie apreciată inițiativa Sfântului Sinod, bazată pe dorința Bisericii de a ocroti familia, numită, la rândul ei, „mica biserică”. Eu am înțeles această inițiativă ca o invitație pentru întreaga societate la o meditație mai amplă asupra viitorului societății, în general. Oare această libertate a persoanei, garantată de legile vremii noastre, trebuie să facă posibilă sporirea binelui în societate ori a răului? Oare ne-am îndepărtat cu totul de familia binecuvântată? Eu nu cred că lucrurile stau așa. Dimpotrivă, am convingerea că lupta cu răul nu e pierdută în acest moment. Eu mizez pe nevoia unei consilieri adecvate a femeilor însărcinate, care au misiunea de a ajuta la perpetuarea neamului omenesc.
Vă invit să meditați la posibilitatea de a le oferi, printr-o lege, femeilor însărcinate un program de consiliere medicală, psihologică și religioasă, înainte ca acestea să apeleze la avort. Răul este făcut de multe ori și din neștiință, iar efectele lui se văd pe termen lung. Femeile știu bine aceasta. Binele, însă, este făcut din responsabilitate, iar efectele lui depășesc timpul.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .