Nechita Stelian Dolha

„Probleme legate de noul program de reconversie a pomiculturii”

Anul 2014 va deschide pomiculturii românești un nou capitol. Este vorba despre un ambițios program de reconversie și replantare negociat cu Comisia Europeană, după modelul derulat anii trecuți pentru vii și podgorii. Practic, în urma negocierilor România are posibilitatea să replanteze câteva zeci de mii de hectare cu pomi fructiferi, căpșuni, respectiv arbuști fructiferi, în condițiile în care mai bine de 70% din livezile existente sunt în declin biologic avansat.

Deocamdată nu se știe cu exactitate bugetul pentru derularea acestui program, care va fi finanțat și derulat prin

noul PNDR. Ținta anunțată de Ministerul Agriculturii este ca în 2020 să ajungem la 200 de mii de hectare de livezi viabile, de la 120 de mii, câte avem în prezent, conform surselor guvernamentale, mai puțin de 90 de mii, potrivit însă specialiștilor în pomicultură.

Programul, în care agricultorii în general, dar și micii și marii investitori în pomicultură își pun mari speranțe, are însă multe semne de întrebare, la care responsabilii Ministerului Agriculturii trebuie să ofere de urgență răspunsuri, dat fiind termenul relativ scurt până la punerea în aplicare și riscul de a pierde startul.

În lipsa acestor răspunsuri, vocile unor experți în pomicultură, care discută despre programul de reconversie pomicolă ca despre o inițiativă insuficient documentată, croită în spatele ușilor închise, fără consultarea specialiștilor în domeniu, se fac tot mai insistent auzite.

O primă problemă de care se va lovi buna reușită a proiectului o reprezintă gradul ridicat de fărâmițare a terenurilor cu livezi, respectiv numărul foarte mare de proprietari care teoretic ar trebui unificați în exploatații viabile din punct de vedere economic. Știu foarte bine cât de greu este să reunești suprafețe de minimum 300–500 de hectare într-un județ de deal, cu potențial pomicol, cum este cel din care provin, Bistrița-Năsăud. Experiența vecină cu eșecul a unor investitori care au încercat inutil să găsească o soluție la această problemă mi-a demonstrat că este o problemă greu de depășit.

Apoi, o altă problemă invocată de experții în pomicultură este lipsa materialului săditor românesc certificat. În lipsa acestuia, este vorba de așa-zisul portaltoi de calitate superioară, cu etichetă albastră, proiectul nu este finanțabil.

Specialiștii atrag atenția că în România se produc sute de mii de bucăți de material săditor, însă doar 20% este din categoria cu etichetă albastră, restul fiind dintr-o categorie care nu este eligibilă pentru un proiect european. Aceiași specialiști atrag atenția că ar fi fost nevoie de demararea acțiunii de creare a materialului săditor necesar cel puțin din 2012 pentru a porni la timp și cu succes acest program.

Date fiind doar aceste câteva probleme care ridică semne de întrebare, dar și importanța extraordinară a programului pentru agricultura românească, așteptăm ca Ministerul Agriculturii să facă publice datele legate de buget, ghid de finanțare, suprafețe de reconversie pe județe și alte detalii tehnice atât de importante pentru demararea programului.