Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 februarie 2015
other
Vicențiu Mircea Irimie
Discurs
„Problemele asistenților maternali”
OUG nr. 65/2014 a mărit alocația de plasament pentru hrană și haine la 600 de lei/lună, un lucru foarte bun și unanim apreciat.
Până acum, banii se primeau de la Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului, iar acum de la Direcția Muncii și Prestări Sociale. Asistenții maternali sunt angajații Direcției Sociale, dar sunt plătiți de Direcția Muncii.
Banii vin cu foarte mare întârziere, de peste jumătate de an, iar o parte din asistenții maternali renunță, predând copiii, din motivul întârzierii alocării banilor și al circuitului birocratic anevoios.
În această situație, copiii sunt mutați de la un asistent social la altul, iar Direcția Muncii nu primește dosarul noului asistent decât cu hotărâri definitive date de instanțe.
Asistenții maternali, neprimind banii decât cu întârzieri de câteva luni, până ajunge hotărârea instanței, până se stă la rând, până se depune dosarul, asistentul, în loc să se ocupe de îngrijirea copilului, se ocupă cu demersuri birocratice anevoioase.
Probabil ar fi de bun augur revenirea la procedura inițială, când asistenții maternali erau angajași și plătiți de Direcția Socială, sau găsirea unei soluții optime.
Folosesc acest prilej și pentru a atrage atenția asupra faptului că asistenții maternali sunt plătiți pentru 8 ore/zi, dar ei muncesc de fapt 24 de ore din 24, și consider că ar fi benefică soluția introducerii unor sporuri pentru aceștia.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.