Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·8 aprilie 2009
procedural · adoptat tacit
Valentin Adrian Iliescu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Procedural, răspunzându-i viceliderului Grupului parlamentar al PNL, am fost nevoit să preiau susținerea acestui proiect de lege pentru că domnul secretar de stat Stancu, reprezentantul Ministerului Administrației și Internelor, a fost prezent la ora la care trebuia să înceapă ședința de plen a Senatului. Ședința a început mai târziu. Domnia Sa avea și un alt program și, din acest motiv, vă cer să aveți înțelegerea cuvenită, pentru că sunt pus în situația să susțin acest raport.
Legat de întrebările puse de domnul senator Attila Cseke – corecte pe fond, dacă este să judecăm așa –, pot spune că au fost analizate de inițiatorul acestei ordonanțe de urgență a Guvernului, respectiv Ministerul Administrației și Internelor, și Guvernul, prin minister, își susține punctul de vedere, considerând nejustificate punctele de vedere ridicate de domnul senator, inclusiv propunându-vă, stimate doamne și stimați domni senatori, să nu retrimiteți proiectul de lege la comisie și să-l votați astăzi din următoarele considerente:
Ministerul Administrației și Internelor, așa cum prevedea legea până acum, nu dispune de resurse umane necesare pentru a asigura consilierea polițiștilor aflați în aceste situații. Posibilitatea angajării unui număr suplimentar de consilieri reprezenta o cheltuială cu mult mai mare decât susținerea financiară a avocaților angajați pentru apărarea polițiștilor, și pentru că domnul senator făcea referire și la posibilitatea ca
un polițist să-și angajeze un avocat foarte scump, conform actului normativ și gândirii care a stat la baza emiterii lui, se spune foarte clar că polițistul nu-și poate lua orice avocat, ci numai acei avocați care respectă, cel puțin în privința onorariului pe care-l solicită, susținerea financiară a ministerului.
Cu alte cuvinte, apreciez aplecarea domnului senator Cseke față de acest proiect de lege. Dorința noastră, ca și dorința Domniei Sale, ca și dorința dumneavoastră, este să elaborăm un act normativ mai bun, motiv pentru care vă rog din toată inima să votați raportul, și subliniez acest lucru, discutat foarte serios în comisia de specialitate și adoptat în unanimitate.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.