Vlad Gabriel Hogea

„Profeții despre globalizare”

Comisia Europeană statua în Raportul pe anul 1997 că „globalizarea poate fi definită ca procesul prin care piețele și producția unor țări diferite devin interdependente — o interdependență din ce în ce mai accentuată, urmând dinamica înregistrată de comerțul de bunuri și servicii, de fluxul de capital și tehnologie”.

Astăzi, este unanim recunoscut că mijloacele de comunicare, dintre care internetul a avut în ultimul deceniu un rol covârșitor, reprezintă un factor favorizant al globalizării.

Primul gânditor care a intuit această legătură de cauzalitate încă de acum 4-5 decenii a fost canadianul Marshall McLuhan. El a introdus conceptul de „sat global” — „global village”, în limba engleză — printr-o frază celebră dintr-o lucrare a sa tot atât de celebră, „Galaxia Gutenberg”: „Noua interdependență electronică recreează lumea după chipul satului global.”, sau, într-o altă formulare din studiul „Înțelegerea mijloacelor”: „Contractat pe cale electrică, Globul nu a rămas mai mare decât un sat.”

McLuhan era un profet în toată regula când afirma că informația care circulă, în primul rând datorită revoluției tehnologice a mijloacelor de comunicare!, duce la strângerea legăturilor interumane la nivel global. Timpul i-a dat dreptate. Tot el scria în „Mass-media și schimbarea culturală” că „electricitatea este, de fapt, o extensie a sistemului nervos, comparabilă cu un fel de membrană globală”. Cât despre radio — care acum o jumătate de veac avea importanța de azi a televiziunii digitale, telefoniei mobile și internetului, luate la un loc —, McLuhan arăta că „asigură o accelerare a informațiilor care provoacă accelerări și în alte mijloace. Este neîndoielnic faptul că reduce lumea la dimensiunile unui sat.”

Iată cât de plastic descria el căderea barierelor informaționale în epoca modernă: „Telegraful traduce scrierea în sunet”.

Electrificarea scrierii a însemnat un pas înapoi spre lumea acusticii aproape la fel de mare cât acela făcut, între timp, de telefon, radio, televiziune.

„Telefonul: vorbire fără ziduri. Fonograful: sală de muzică fără ziduri. Fotografia: muzeu fără ziduri. Filmul și televiziunea: sală de curs fără ziduri.”

Desigur, Marshall McLuhan, care moare în 1980, n-avea cum să vorbească explicit despre internet, pentru că rețeaua globală de comunicare încă nu apăruse în vremea sa, însă ideile și teoriile revoluționare pe care profesorul canadian le-a aruncat pe piață îl apropie, desigur, păstrând proporțiile, din punct de vedere al curajului intelectual, de Leonardo Da Vinci. Amândoi au trecut dincolo înainte ca profețiile lor, pentru care în timpul vieții au fost priviți cu curiozitate, dacă nu cu suspiciune, să se împlinească.