Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 martie 2012
other · respins
Ion Dumitru
Discurs
„Programe avem, bani avem, dar avem și rabie”
Programul de supraveghere și combatere a rabiei la vulpe în România, pentru anul 2011, a fost aprobat prin Decizia CE nr. 712 din 2010 cu aplicare pe întreg teritoriul național și pentru o valoare maximă de 5 milioane euro, fiind cofinanțat de Uniunea Europeană cu 75% din această sumă.
Prima campanie de vaccinare împotriva rabiei, din anul 2011, s-a desfășurat în perioada mai-iunie, utilizându-se distribuția aeriană a 1.844.729 momeli și distribuția manuală a 25.000 de momeli în 16 județe din România, pornind de la granița cu Serbia, Ungaria, o parte din granița cu Ucraina și până la bariera naturală reprezentată de lanțul munților Carpați.
Costurile pentru achiziția de momeli vaccinale au fost de aproape 448.735 euro și pentru distribuția aeriană de aproximativ 99.523 euro, la care se adaugă costurile de laborator și costurile aferente plății gestionarilor fondurilor de vânătoare pentru transportul vulpilor împușcate către laboratoarele județene.
La 45 de zile după vaccinare au început vânători de control la vulpi pentru determinarea eficienței vaccinării antirabice. Din informații sigure, rezultatele de laborator obținute până în prezent sunt asemănătoare cu rezultatele altor state membre după prima campanie de vaccinare.
De asemenea, sunt informat că din cauza unor cerințe de plăți suplimentare ale furnizorilor de servicii de distribuție, în toamna anului 2011 campania de vaccinare nu demarase.
În condițiile în care România a dispus de banii europeni pentru supravegherea, controlul și eradicarea turbării, mă întreb cine răspunde pentru fetița de 5 ani, din Bacău, care a murit de rabie?
De ce numai doctorii, și nu și autoritățile care răspund de controlul și eradicarea tubării?!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.