Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 aprilie 2014
other
Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu
Discurs
Programul de lucru a fost votat.
La primul punct pe ordinea de zi avem numirea Avocatului Poporului.
Reamintesc prevederile Legii nr. 35/1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatului Poporului, potrivit cărora: Avocatul Poporului este numit pe o durată de cinci ani de Camera Deputaților și de Senat, în ședință comună, în urma audierii în ședința comună a comisiilor de specialitate ale celor două Camere a candidatului propus de Birourile permanente, la recomandarea grupurilor parlamentare.
Numirea se face prin vot secret cu buletine de vot, conform art. 97 și 98 din Regulamentul activităților comune.
După numire, Avocatul Poporului depune, în fața președinților celor două Camere, jurământul prevăzut de art. 8 din Legea nr. 35/1997.
Mandatul Avocatului Poporului se exercită de la data depunerii jurământului.
Pentru prezentarea raportului comun al Comisiilor juridice ale celor două Camere, dau cuvântul domnului vicepreședinte Ciprian Nica.
Aveți cuvântul.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.