Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 februarie 2019
Declarații politice · adoptat
Cristina Burciu
Discurs
„Programul «INVESTEȘTE ÎN TINE» și-a dovedit viabilitatea în primele trei luni de la lansare!”
Guvernul României a decis, în ultima ședință, ca nivelul plafonului garanțiilor din acest an aferente Programului „INVESTEȘTE ÎN TINE” să fie de un miliard de lei. Astfel, conform hotărârii de guvern aprobate în acest sens, suma respectivă a fost stabilită în baza analizelor efectuate de Comisia Națională de Strategie și Prognoză, fiind luate în calcul succesul preconizat de Executiv în cadrul acestui program pentru următorii ani, precum și gradul de interes manifestat până acum de potențialii beneficiari. De asemenea, suma de un miliard de lei a rezultat și în urma evoluției acestui program benefic din primele trei luni de funcționare din anul trecut.
Programul „INVESTEȘTE ÎN TINE” este destinat tuturor celor care vor să investească în dezvoltare personală, dar preponderent tinerilor. Inițiativa constă într-un program de creditare cu dobândă 0%, garantat de stat în proporție de 80%, adresat atât tinerilor cu vârste între 16 și 26 de ani, cât și persoanelor cu vârste între 26 și 55 de ani care doresc să investească în educație, cultură, sănătate, sport sau locuințe.
Prima categorie de beneficiari sunt persoanele fizice cu cetățenie română, cu domiciliul în România, tineri cu vârsta între 16 și 26 de ani, dacă sunt în sistemul de învățământ sau dacă urmează cursuri de specializare autorizate de Ministerul Educației Naționale. A doua categorie este extinsă în limitele de vârstă 26–55 de ani, reprezentând persoane aflate în sistemul de învățământ sau care sunt înscrise la cursuri de reconversie profesională.
Pentru tinerii între 16 și 26 de ani creditul va fi acordat pe 10 ani, în valoare de 40.000 de lei, cu posibilitatea de suplimentare cu încă 20.000, dacă beneficiarul este angajat sau se angajează în perioada derulării programului.
Remarc faptul că Programul „INVESTEȘTE ÎN TINE” și-a demonstrat din plin viabilitatea în primele trei luni de la intrarea sa în vigoare, anul trecut valoarea garanțiilor fiind de 600 de milioane lei. Astfel, în perioada octombrie–decembrie 2018 au fost depuse 2.400 de cereri de finanțare, dintre care 1.350 au fost deja aprobate de Guvern.
În concluzie, este foarte important ca românii să cunoască prevederile programului de susținere de către stat a unor cheltuieli stringente și recomand tuturor românilor și clujenilor să acceseze aceste credite extrem de avantajoase.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.