Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 septembrie 2014
final vote batch · adoptat tacit
Monica Maria Iacob-Ridzi
Discurs
„Programul «Laptele și cornul» – o necesitate”
Recent, într-o declarație publică, prim-ministrul României vorbea despre ineficiența programului de asistență socială pentru copii „Laptele și cornul”, exprimându-și intenția de a se renunța la acesta. Cred că, înainte de a lua o astfel de decizie, Guvernul României trebuie să analizeze mai atent câteva aspecte care țin de o analiză aprofundată a acestui program.
Este foarte adevărat faptul că, în anumite unități de învățământ, în special din marile orașe ale țării, nu toți copiii consumă laptele și cornul primite la școală. Este însă la fel de adevărat că în mult mai multe locuri din țară, cum este spre exemplu Valea Jiului (regiunea pe care o reprezint eu în Parlament), sunt foarte mulți copii pentru care laptele și cornul reprezintă o motivație în plus de a merge la școală. Poate că acest lucru nu este foarte vizibil, dar vă asigur că, din păcate, atât în Valea Jiului, cât și încă în multe alte regiuni ale țării, afectate de sărăcie și șomaj, „Laptele și cornul” are o însemnătate mult mai mare decât cea pe care ne-o conferă statisticile.
Vă reamintesc faptul că, în urmă cu 11 ani, când a fost promulgată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/16 din august 2002 privind acordarea de produse lactate și de panificație, publicată în Monitorul Oficial nr. 631/26 august 2002, prevederile acesteia au reprezentat, cu adevărat, un pas important în domeniul asistenței sociale a copiilor din România. Este la fel de adevărat că, între timp, experiența derulării acestui program a relevat faptul că se impune o regândire a acestuia, astfel încât el să fie eficient pentru toate categoriile de beneficiari. În acest sens, salut intenția prim-ministrului de a găsi o soluție mai bună pentru aplicarea lui, dar, în același timp, atrag atenția că, până la identificarea unui nou program de acest fel, Programul „Laptele și cornul” trebuie să continue. Nu trebuie să neglijăm faptul că există încă mii de copii în multe din zonele sărace ale României în care laptele și cornul primit la școală reprezintă singura masă sigură de peste zi. Așa cum nu trebuie să neglijăm nici faptul că acest program dispune de o importantă componentă de finanțare din bani europeni, care, prin stoparea programului, s-ar pierde inutil, deoarece ei sunt acordați strict cu această destinație.
În ceea ce privește o soluție eficientă care să poată înlocui cu succes Programul „Laptele și cornul” (care nu mai corespunde nici cerințelor nutriționale aplicate la nivel european), vă reamintesc că, împreună cu alți colegi, am inițiat proiectul de lege privind înlocuirea acestuia cu acordarea unui supliment alimentar sub formă de pachete alimentare sau o masă caldă pe zi pentru fiecare preșcolar și școlar, proiect care a fost însă respins de majoritatea parlamentară. Între timp a fost depusă la Parlament o nouă propunere legislativă privind Programul „Masa la școală pentru elevii din învățământul obligatoriu de stat și privat, primar și gimnazial” (Pl-x 645/2013), al cărei coinițiator sunt și eu. Din păcate, și această propunere legislativă a primit un vot negativ la Senat, iar din februarie 2014 așteaptă întocmirea raportului de către Comisia de învățământ din Camera Deputaților, Camera decizională.