Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 aprilie 2013
Declarații politice · respins
Eleonora Carmen Hărău
Discurs
Programul național multianual privind creșterea performanței energetice la blocurile de locuințe, derulat în baza prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2009, își propune creșterea cu 20% a eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puțin 20% față de nivelurile din 1990 sau cu 30%, dacă există condiții favorabile în acest sens. Obiectivul programului este reducerea consumului anual specific pentru încălzire sub 100 kwh/mp, în condițiile în care, în prezent, consumul de energie este cuprins între 180 kwh/mp și 240 kwh/mp.
Dincolo de cifre și de date tehnice, programul are un impact important pentru diferite paliere ale societății românești, mai ales pe fondul crizei economico-financiare din ultimii ani, care nu și-a spus încă ultimul cuvânt la nivel global. Vorbim despre un program de interes public, care își dovedește utilitatea prin efectele economice și sociale pozitive pe care le generează, fiind o măsură eficientă anticriză. Programul are în primul rând un impact economic semnificativ pentru micii întreprinzători și agenții economici care operează în domeniul construcțiilor și al reabilitării termice, care pot beneficia de lucrări în condițiile legii, menținând astfel locurile de muncă ale salariaților și generând în continuare venituri la bugetul de stat și la cel al asigurărilor sociale.
Impactul social derivă din faptul că, spre exemplu, un bloc reabilitat termic presupune un confort suplimentar de căldură la același cost pe care proprietarul îl suportă cu întreținerea.
Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, atât de importantă în mediul urban, induce, de asemenea, un efect ecologic important.
Nu în ultimul rând, acest program generează și un aspect plăcut al blocurilor care au fost reabilitate, comparativ cu blocurile construite înainte de 1989, generând un efect estetic urban.
Programul național multianual privind creșterea performanței energetice la blocurile de locuințe reprezintă un instrument financiar în sprijinul unităților administrativteritoriale din mediul urban, mai ales pentru cele din zonele defavorizate, puternic industrializate în trecut, afectate de schimbările economice nefavorabile de după 1989, care nu pot susține doar din venituri proprii astfel de proiecte cu impact deosebit pentru locuitori.
Consider că sunt foarte puține oportunitățile de politică guvernamentală care să aibă atâtea valențe pozitive și atrag atenția asupra faptului că o astfel de măsură poate răspunde unor nevoi acute ale populației venind, din punct de vedere politic, în rezolvarea parțială a acestora, parte a orizontului de așteptare a electoratului față de USL.
Prezenta declarație se dorește un apel respectuos la conducerea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice să implementeze Programul național multianual privind creșterea performanței energetice la blocurile de locuințe și, mai mult, în măsura în care evoluția economică va permite, să aloce resurse bugetare suplimentare care să permită extinderea și aplicarea lui în cât mai multe zone urbane, pentru cât mai mulți beneficiari, multiplicând astfel efectele pozitive economice și sociale la nivel național. Totodată, apelez la colegii parlamentari să depună diligențe în susținerea acestui program.