Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 mai 2013
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Dănuț Culețu
Discurs
„Programul național pentru dezvoltare rurală vine în satul tău prin vocea reprezentanților Bisericii Ortodoxe Române” „Parohiile ortodoxe s-au implicat dintotdeauna în dezvoltarea satului românesc printr-o activitate spirituală, educațională, culturală și socială desfășurată în comunitățile românești din mediul rural, aducând o contribuție importantă la promovarea și consolidarea valorilor comunitare autentice.”
Acest fapt este o realitate și ea este enunțată inclusiv în comunicatul de presă emis de biroul de presă al Patriarhiei Române cu ocazia încheierii Protocolului de colaborare dintre Patriarhia Română și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru promovarea satului românesc la data de 13 mai 2013.
Avem nevoie de protocoale între Patriarhie și ministere pentru a sublinia rolul Bisericii? Părerea mea este că nu. Dar nici nu avem voie să ne folosim de Biserică pentru a ne crește imaginea sau pentru a urmări cine știe ce interes.
Avea nevoie Guvernul Ponta sau ministrul Constantin de încă o dovadă a neputinței lor? S-au epuizat căile de comunicare cu mediul rural și ne rugăm la Dumnezeu să ne facă treaba?
Dincolo de faptul că implicăm o instituție independentă de însemnătatea Bisericii Ortodoxe Române într-un proces pe care Guvernul ar trebui să-l desfășoare, mă întreb ce măsuri vor fi luate de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru ca obiectivele protocolului să fie îndeplinite.
Informarea locuitorilor din zonele rurale despre fondurile europene pentru dezvoltarea agriculturii. Ce formă vor avea aceste informări? În cazul în care vor avea loc prin viu grai, unde se vor desfășura acestea? Cunosc preoții detalii despre acordarea fondurilor europene? Vor fi instruiți de reprezentanții ministerului? Nimic mai hilar. Preotul este preot.
Promovarea valorilor tradiționale ale comunităților rurale. Acesta este însuși rolul Bisericii în vederea conservării și dezvoltării patrimoniului spiritual, cultural, educațional, social și natural al satului românesc. Lipsa de inspirație în scrierea obiectivelor denotă mediocritate sau ascunde interesul meschin al celor care au dorit încheierea Protocolului.
Organizarea de întruniri, seminare, simpozioane etc. destinate locuitorilor din zonele rurale și implicarea acestora în proiecte culturale și educaționale cu scopul păstrării conștiinței și identității românești. Un alt obiectiv inserat pentru a nu te prezenta în fața Patriarhului cu himere. Unde vor avea loc acestea, cât timp va fi alocat, despre ce proiecte este vorba? Biserica propovăduiește conștiința și identitatea românească. Era nevoie de semnătura Patriarhului pentru confirmare?
Stimularea tinerilor din mediul rural privind antreprenoriatul și conștientizarea importanței asocierii și comasării terenurilor. Cum vor explica preoții antreprenoriatul? Nu cred că ne putem permite modificarea atribuțiilor celor care slujesc în numele Domnului.