Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 mai 2010
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Cristian Buican
Discurs
## „Programul PNL de ieșire din criză”
În condițiile în care președintele Traian Băsescu, secondat de Emil Boc, anunță măsuri de austeritate fără precedent, măsuri aberante ce afectează atât mediul privat, cât și bugetarii și pensionarii, Partidul Național Liberal este singurul partid care propune un „Program de urgență pentru ieșirea din criză și reluarea creșterii economice”.
După cum probabil bine știți, acum mai bine de o săptămână, în cadrul Biroului Politic Central al PNL a fost adoptat acest document ce cuprinde măsuri concrete pe care România trebuie să le ia pentru ieșirea din criză. Acest document arată foarte clar că Partidul Național Liberal este partidul din România care are cei mai buni specialiști în economie ce pot propune soluții viabile, dar și faptul că PNL poate în orice moment să-și asume guvernarea.
De mai bine de două săptămâni opinia publică discută despre măsurile anunțate de Traian Băsescu referitoare la reducerea cu 25% a salariilor bugetarilor, a pensiilor și ajutoarelor sociale cu 15%, precum și alte măsuri care au în vedere o supraimpozitare a mediului privat. Ceea ce însă ar trebui să se spună este că, indiferent dacă aceste reduceri de salarii și pensii vor fi puse în aplicare, economia, singura care poate genera venituri suplimentare la bugetul de stat, nu este impulsionată în niciun fel. Din contră, reducerea salariilor și a pensiilor, impozitarea bonurilor de masă sau alte asemenea măsuri aberante ale acestui Guvern nu vor face decât să scadă consumul și, implicit, veniturile la bugetul de stat, care oricum este gol.
Soluțiile pe care Partidul Național Liberal le propune reprezintă o serie de măsuri care trebuie luate imediat și care vizează nu numai reducerea cheltuielilor cu funcționarea statului, ci și o gură de oxigen pentru redresarea economiei și sprijinirea mediului privat, singurul în măsură să genereze prosperitate. Mai mult decât atât, reducerea cheltuielilor bugetare nu trebuie realizată din topor, așa cum propune actualul Guvern, ci trebuie făcută în urma unei analize reale și pertinente.
În primul rând, reducerea cheltuielilor nu trebuie realizată pe seama pensionarilor și a majorității bugetarilor. În condițiile în care în sistemul sanitar sau în cel de educație
există o lipsă acută de personal calificat, ministrul turismului, Elena Udrea, are 40 de consilieri personali. În timp ce președintele Traian Băsescu și executantul Emil Boc propun reducerea pensiilor cu 15%, în România există 300 de persoane ale clientelei politice PDL care au rang de secretar de stat. Asta înseamnă că fiecare dintre aceștia are șofer, mașină, secretară și minim 2-3 consilieri plătiți de la bugetul de stat. Reducerea cheltuielilor se poate face pe seama acestora și nu pe seama bugetarilor și pensionarilor cu venituri mici.
Partidul Național Liberal, în propunerea sa de „Program de urgență” de ieșire din criză și relansare economică stabilește 4 obiective foarte clare: