Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 iunie 2017
Declarații politice · respins
Nicu Niță
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
„Programul salarizării în perioada 2017–2023”
Urmărind îndeplinirea programului de guvernare, parlamentarii PSD–ALDE au inițiat Legea salarizării unitare, menită să reglementeze sistemul de salarizare din sectorul bugetar. În același timp, a fost aprobată în aceste zile OUG nr. 99/2016 privind o serie de măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Făcând obiectul unei largi dezbateri publice, actele normative au reușit să aducă în sistemul legislativ reglementările necesare astfel încât cei ce lucrează în toate sectoarele bugetare – învățământ, sănătate, cultură, administrație publică, interne, armată etc. – să poată avea venituri decente, predictibilitate pentru un orizont de timp ce merge până în 2023 și care, în multe cazuri, duce la dublarea salariilor avute astăzi.
Este încă unul din angajamentele îndeplinite de PSD.
Tuturor celor ce s-au îndoit că această lege va exista le spunem: aceasta este Legea salarizării unitare.
Tuturor celor ce se îndoiesc că această lege va fi aplicată le spunem: da. PSD vă asigură că ea va fi aplicată, pentru că PSD s-a angajat – ca urmare a votului primit în decembrie, prin programul de guvernare adoptat de Parlamentul României – că va conduce țara astfel încât cu toții să trăim mai bine, iar dezvoltarea economică a României – cu cel mai mare ritm de creștere în UE, în primul trimestru al anului 2017, de 5,7% – va genera condițiile ca aceste salarii să fie plătite, iar românii să trăiască mai bine. Și acestea se vor întâmpla fie că vor sau nu cârcotașii din opoziția parlamentară.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.