Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 octombrie 2018
other
Alina Elena Tănăsescu
Discurs
„Programul «Start-up Nation» va dinamiza mediul de afaceri și va stimula crearea de noi locuri de muncă”
Ediția din acest an a Programului „Start-up Nation” va fi operațională în curând într-un sistem mult mai eficient și simplificat. Analizând modul de derulare a programului în anul 2017, Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat a efectuat modificări substanțiale în programul pentru acest an, preluând cele mai bune practici, atât în procesul de aplicare și selecție, cât și în procesul de implementare a proiectelor eligibile.
În cadrul „Start-up Nation” 2018 s-a redimensionat metodologia privind acordarea finanțărilor, ca urmare a sugestiilor primite din partea antreprenorilor, adevărații beneficiari ai acestui program. Programul „Start-up Nation” urmărește sprijinirea întreprinzătorilor din zonele mai puțin dezvoltate din punct de vedere economic, precum și susținerea financiară a românilor care doresc să își înființeze societăți comerciale, pentru a crea noi locuri de muncă și, implicit, să contribuie la dezvoltarea economică a țării.
În acest an se urmărește debirocratizarea modalităților de accesare și implementare a Programului „Start-up Nation”, acordându-se șanse egale de obținere a finanțării pentru toți cei interesați. Selecția proiectelor se va face pe bază de clasament, punctaj și criterii de departajare transparente, în condiții de punctaj egal, renunțându-se la contractarea proiectelor pe baza principiului „primul venit, primul servit”, aplicat anul trecut.
Programul „Start-up Nation” 2018 își propune în mod evident obiective mult mai curajoase decât cele de anul trecut. Antreprenorii au fost consultați activ pentru eliminarea tuturor disfuncționalităților observate până acum, iar rezultatul este un proiect adaptat realității, viabil, ambițios, cu scopuri și termene precise.
Programul „Start-up Nation” 2018 are ca puncte pozitive, printre altele, simplificarea procedurilor de achiziții, eliminarea proiecțiilor financiare și introducerea unui ghid unic pentru băncile implicate în program.
Prin Programul „Start-up Nation” 2018–2019, 10.000 de firme mici și mijlocii, înființate după data de 30 ianuarie 2017, vor primi finanțări de maximum 200.000 de lei. Potrivit estimărilor specialiștilor, prin obținerea finanțărilor de către cele 10.000 de noi firme vor fi create un număr dublu de locuri de muncă față de numărul celor obținute în urma aplicării Programului „Start-up Nation” 2017. De asemenea, bugetul va fi mai mare cu 30% față de anul trecut, Guvernul intenționând să aloce două miliarde de lei pentru finanțarea programului.
Noile norme de aplicare a Programului „Start-up Nation” sunt cuprinse în proiectul Ordonanței de urgență pentru completarea Ordonanței de urgență nr. 10/2017 pentru stimularea înființării de noi întreprinderi mici și mijlocii, care a fost publicată la 1 octombrie pe site-ul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, se află în procedură de dezbatere publică, urmând ca programul să fie lansat până la sfârșitul lunii noiembrie.