Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 septembrie 2012
Declarații politice
Petru Călian
Discurs
## „Proiecte de lege importante”
În ultima sesiune parlamentară din mandatul 2008–2012, în calitate de inițiator, am ca obiectiv adoptarea a două proiecte de lege importante pentru întreaga țară, aflate pe rol la Camera Deputaților, Cameră decizională, și anume Legea privind protecția copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate și Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 69/2000, Legea educației fizice și sportului, consolidată în 2009, care prevede modificarea actualei legislații a cluburilor sportive de fotbal în vederea finanțării lor de către primării și consilii județene.
În baza inițiativei legislative privind protecția copiilor, părinții care au minori în îngrijire și doresc obținerea unui contract de muncă în străinătate au obligația să notifice autoritățile înainte de plecarea la muncă în străinătate. Acest demers urmărește o mai mare responsabilizare a părinților și a tuturor instituțiilor implicate în drepturile minorilor, stabilind obligații clare sub sancțiuni corespunzătoare, menite să asigure o protecție efectivă a copiilor neglijați de propriii părinți. La ora actuală, în România, există copii de ordinul sutelor de mii afectați de fenomenul migrației, copii abandonați acasă care suferă de tulburări psihoafective, tulburări de comportament, carențe în dezvoltarea biologică și emoțională.
Referitor la cluburile sportive de fotbal, legislația actuală are nevoie de modificări în ceea ce privește acționariatul, astfel încât să poată fi acționari ai societăților comerciale sportive pe acțiuni nu doar persoanele fizice și juridice, ci și autoritățile locale, respectiv primăria sau consiliul județean. Necesitatea introducerii acestor prevederi rezultă din faptul că există cazuri în care autoritățile publice investesc în cluburile sportive, dar nu au dreptul de a face parte din structura de acționariat. Un exemplu în acest sens îl reprezintă cluburile de fotbal CFR Cluj și U Cluj, dar și alte cluburi de fotbal din țară, care nu pot să fie finanțate la ora actuală de către cele două instituții.
Cer procedură de urgență pentru adoptarea acestor inițiative legislative de o importanță deosebită, astfel încât să producă în cel mai scurt timp efectele dorite.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.