Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 noiembrie 2014
Declarații politice · adoptat
Sanda Maria Ardeleanu
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
„Proiectul «Adoptă un liceu din Basarabia» continuă”
În cadrul proiectului „Adoptă un liceu din Basarabia”, demarat pe 1 septembrie 2014, ca urmare a parteneriatului dezvoltat începând din anul 2012 cu Platforma Unionistă Acțiunea 2012, și pentru care am făcut și către dumneavoastră un apel în vederea realizării unui astfel de exercițiu de conștiință națională, am invitat un grup de 30 de profesori ai Liceului „Ștefan cel Mare” din Chișinău, în perioada 22–23 noiembrie, într-o vizită în Bucovina. Oaspeții, colegi profesori din Chișinău, au vizitat câteva dintre mănăstirile și bisericile-reper pentru istoria Moldovei, printre care Putna, Sucevița, Bogdana. În pelerinajul lor cultural și istoric, aceștia au poposit și la Centrul de ceramică neagră de la Marginea, dar și la Muzeul „Ion Irimescu” din Fălticeni.
Sâmbătă, 22 noiembrie, profesorii moldoveni s-au întâlnit cu conducerea Colegiului Național „Ștefan cel Mare” din Suceava, în vederea concretizării unui parteneriat de colaborare între cele două instituții de învățământ preuniversitar.
Pot spune că am participat la o întâlnire plină de emoție, în care două instituții de învățământ s-au reunit nu doar simbolic în jurul voievodului Ștefan cel Mare, patronul spiritual al Moldovei, ci și în cadrul unui frumos proiect care va cuprinde în viitor diverse schimburi de experiență între cele două unități.
Deschiderea profesorilor pentru a dialoga și a afla cât mai multe despre omologii lor a fost una mare de ambele părți. Nu pot să nu amintesc despre faptul că, în Republica Moldova, educației îi este alocat 8% din PIB, un procent care demonstrează atitudinea unui Guvern național pentru propriul sistem de învățământ. S-a vorbit despre particularitățile unui sistem care pune mult accentul pe activitățile extracurriculare. De exemplu, în planul de învățământ al liceului din Chișinău exista o normă de 22 de ore de coregrafie.
Totodată, s-au schimbat impresii despre sistemul de finanțare per elev, care, în România, este deja implementat, în timp ce în Republica Moldova se va introduce în noul an școlar 2014–2015.
Din programul zilei a făcut parte și o întâlnire cu liderii Asociației Studenților Basarabeni la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, care au vorbit despre o dorință arzătoare de mai bine în țara lor, despre unire în interiorul Uniunii Europene, despre felul în care, deși sunt perfect integrați în România, în viața academică din marile orașe, activitățile lor prin diverse ONG-uri sunt concentrate exclusiv pe menținerea relațiilor apropiate dintre românii de pe cele două maluri ale Prutului. Calendarul de activități pentru 1 decembrie sau alte zile importante din punct de vedere istoric funcționează la fel de bine ca cel al administrațiilor locale, devenind deja tradițional.
Am adoptat această unitate de învățământ cu scopul realizării unei noi punți de colaborare între cele două spații românești și nu regret. Prin voință și prin perseverență se pot realiza activități memorabile, care ne vor îmbogăți spiritual, dar mai ales care ne aduc mai aproape unii de alții.