Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 noiembrie 2018
Informare · respins
Lucian Eduard Simion
Discurs
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare transpunerea în legislația națională a prevederilor directivei europene, în scopul stabilirii unor angajamente de reducere a emisiilor atmosferice și instituirii obligației de elaborare, adoptare și punere în aplicare a unor programe naționale de control al poluării atmosferice, precum și a monitorizării și raportării emisiilor și a impactului poluanților respectivi asupra ecosistemelor.
Senatul a adoptat proiectul de lege.
Comisia pentru mediu și echilibru ecologic a examinat proiectul de lege în ședința din 30 octombrie 2018.
În urma examinării proiectului de lege și a opiniilor exprimate, membrii comisiei au hotărât, cu majoritate de voturi, adoptarea Proiectului de lege privind reducerea emisiilor naționale de anumiți poluanți atmosferici, cu amendamentele admise redate în anexa care face parte integrantă din prezentul raport.
În raport de obiectul și conținutul reglementării, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.