Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 martie 2015
Informare · respins
Valeriu Ștefan Zgonea
Discurs
Proiectul de lege merge la votul final. Am închis ordinea de zi de astăzi. ( _Discuții.)_ Mergeți mai departe? Bun. Eu n-am o problemă.
Proiect de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2014.
Patru amendamente respinse, 10 amendamente admise. Inițiatorul.
Doamnă secretar de stat, aveți cuvântul.
## **Doamna Anne Rose Marie Jugănaru** _– secretar de stat_
_în Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice_ **:**
## Mulțumesc, domnule președinte.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice pentru stabilirea măsurilor de management pentru fiecare sit „Natura 2000” în parte.
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor susține promovarea ordonanței din următoarele considerente: simplifică procedurile îndelungate de avizare interministerială a planurilor de management și a regulamentelor ariilor naturale protejate care nu necesită structuri de administrare special constituite și evită tergiversarea aprobării acestora,
situație care ar putea conduce la neîndeplinirea obligațiilor asumate de către România. Conduce la clarificarea aspectelor privind măsurile de conservare stabilite de către administratorii, custozii ariilor naturale protejate în zonele de suprapunere ale acestora și, de asemenea, corelarea acestora cu cerințele Comisiei Europene.
Având în vedere cele enunțate anterior, vă rugăm să susțineți promovarea acestei inițiative legislative. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.