Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·10 septembrie 2013
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Ion Mocioalcă
Discurs
„Proiectul Roșia Montană”
Parlamentul, reprezentatul suprem al poporului român, se află în aceste clipe într-un moment în care-i sunt testate capacitățile de a răspunde alegătorului. Acest moment este, de fapt, o șansă; o șansă de a demonstra electoratului, poporul român, un mod responsabil de a gestiona un subiect de importanță deosebită pentru România.
În calitate de deputat, îmi doresc ca proiectul minier de la Roșia Montană să nască o dezbatere reală, în care atât susținătorii, cât și oponenții proiectului minier să poată discuta deschis despre argumentele pro și contra inițierii lui. Am speranța unor discuții constructive care să ducă la elemente comune, pentru ca, într-un final, să facem ceea ce este mai bine pentru România. Spuneam că acest moment este o șansă pentru că ne asigură prilejul de a demonstra românilor că Guvernul României își poate asuma decizii. Avem exemplul domnului Boc, în calitatea sa, la vremea respectivă, de prim-ministru al României, care, din lașitate, a ținut ascuns ani de-a rândul acest proiect. Suntem primul Guvern care-și asumă în mod deschis și transparent Proiectul Roșia Montană, iar această asumare vine în numele cetățeanului, în acord și cu respectarea nevoilor românilor.
Închei prin a spune că avem conștiința și puterea de a vota în interesul poporului român și al României.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.