Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 mai 2009
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Teodor Atanasiu
Discurs
„Promulgarea «greșelilor»”
Președintele Traian Băsescu ne spune acum spăsit că a greșit atunci când a promulgat Legea nr. 221/2008 de mărire a salariilor profesorilor cu 50%.
Dumnealui, prin acest tip de declarație, recunoaște în sfârșit, pentru prima dată, că a utilizat demagogia maximă promulgând această lege în plină campanie electorală pentru alegerile parlamentare, doar până a văzut că voturile vânate de la profesori au fost direcționate cu succes către partidul preferat.
Deci domnul președinte s-a folosit de profesori mințind cu bună știință, s-a folosit de voturile acestora propulsând PD-L pe culmile victoriei parlamentare în noiembrie trecut și acum încearcă să justifice neputința Guvernului actual de a-și
onora promisiunile fantasmagorice, transformate la vremea respectivă în lege promulgată, fără nicio mustrare de conștiință.
Îi amintesc domnului președinte și premierului Boc faptul că populismul ieftin, dar interesat, de care s-au folosit în noiembrie anul trecut și pe care îl reiterează acum într-o nouă abordare, și anume cea a mimării sincerității pline de remușcări și regrete umile, mergând pe principiul „greșeala recunoscută este pe jumătate iertatăˮ, nu poate să mai înșele buna-credință a oamenilor care au crezut că acei politicieni ce au strigat pentru ei se gândesc într-adevăr la binele lor atunci când votează și apoi promulgă o lege.
Și noi, liberalii, eram în campanie electorală și am pierdut voturi pentru că am îndrăznit să le spunem profesorilor adevărul, că nu sunt bani pentru o asemenea măsură nesustenabilă financiar în acel moment și că această lege nu poate fi aplicată sub forma respectivă. De aceea am și luat măsuri în acest sens, amânând aplicarea acesteia, deși scandalul provocat de președinte, de PSD și PD-L amplifica furtunos nemulțumirea vădită a sindicatelor din educație în vârtejul electoral.
Guvernul liberal aflat atunci în funcție le spunea profesorilor că acest deziderat nu este aplicabil și că asemenea politici vor crea mari dificultăți economiei românești, iar PD-L amenința cu moțiunea de cenzură și domnul președinte Băsescu afirma foarte senin: „Guvernul condus de premierul Tăriceanu are bani pentru a susține majorarea și poate schimba destinația unei părți a banilor din acest buget îndreptându-i către salarii, iar banii pentru investiții pot veni din fondurile europene neaccesateˮ.
Îl întreb acum pe domnul președinte de ce aceeași rețetă invocată atunci când promulga legea de mărire a salariilor profesorilor nu mai este valabilă și astăzi, când la guvernare se află domnul Boc și alte partide decât cel liberal, din noiembrie trecut.
Când președintele Băsescu a justificat promulgarea legii majorării salariilor profesorilor cu următorul argument: „După ce doi ani efortul principal a fost pe investiții – și se referea aici la investițiile promovate de Guvernul Tăriceanu, și ele trebuie să continue –, obiectivul major acum este să stimulăm apropierea de sistemul de educație a unor absolvenți de facultate valoroși. (...) Cu 700 de lei pentru un profesor începător, cu 1.800 de lei pentru un profesor după 25 de ani de educație nu se poate apropia nimeni cu încredere de acest sistem, așa că specialiștii valoroși nu vor veni către educațieˮ, ce a avut în vedere oare atunci și de ce acest lucru nu mai poate fi valabil și acum? Au dispărut subit fondurile europene sau a realizat că acest guvern, pe care l-a învestit fără regrete și pe care îl conduce așa cum dorește, fără împotriviri, nu a realizat nicio investiție până în prezent și nici nu are capacitatea de a schimba ceva în viitorul apropiat?