Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 februarie 2010
Informare · Trimis la votul final
Roberta Alma Anastase
Discurs
Propunerea de retrimitere la comisie a fost adoptată. Termen, o săptămână. Iar pentru cealaltă inițiativă, tot o săptămână. Este suficient?
Iar pentru prima inițiativă pe care am supus-o, tot așa, la vot cu retrimitere la comisie, două săptămâni. Acum vă consult: putem să încheiem acum plenul? Este o solicitare din partea unor colegi care sunt pe drum și doresc să-și susțină această inițiativă legislativă, să rămână pe mâine punctul 17.
Punctul 18 – Proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Dacă din partea inițiatorilor dorește cineva să ia cuvântul? Vă rog.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.