Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 iunie 2012
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Cristian Sorin Dumitrescu
Dezbaterea Proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență
Discurs
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea art. 12 din Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, cu modificările și completările ulterioare, în sensul majorării perioadei de susținere a doctoratului la patru ani.
În prezent, susținerea tezei se poate face în maximum trei ani de la terminarea studiilor universitare de doctorat.
Această solicitare este făcută în baza – cum vă spuneam și la prima intervenție – faptului că prin Legea nr. 1 de modificare a Legii învățământului s-a creat o situație deosebit de dificilă în ceea ce privește continuarea studiilor de doctorat, prin faptul că foarte mulți conducători de doctorat, la 65 de ani, intempestiv, neștiindu-se că acest lucru se va întâmpla, ei de obicei putând rămâne până la 70 de ani să conducă doctorate și în școala doctorală, s-a produs acest hiatus, pe care acest proiect de lege încearcă să-l rezolve.
Acest proiect de lege a fost avizat favorabil de cei 16 deputați prezenți din Comisia pentru învățământ.
Pe cale de consecință, vă supunem la vot acest proiect de lege cu recomandarea de a-l susține.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.