Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 octombrie 2007
Dezbatere proiect de lege · respins
Bogdan Olteanu
Discurs
Propunerile Comisiei juridice, de disciplină și imunități de respingere. A, nu! Avem doar propunere de respingere, nu-i dezbatere pe articole aici.
Inițiatorul dorește să-și susțină proiectul? Nu dorește. Comisia? Își menține punctul de vedere.
Dezbateri generale? Nu sunt.
Proiectul rămâne la vot final, cu propunere de respingere în acest caz.
## Stimați colegi,
Am epuizat ordinea de zi.
Votul final este anunțat pentru ora 11,30.
Vă reamintesc că avem o solicitare din partea unuia dintre grupurile parlamentare de a încheia astăzi lucrările în plen ceva mai devreme.
Dat fiind că există un număr foarte mare de proiecte supuse votului, propunerea pe care v-o fac este ca astăzi la votul final să dăm vot final doar pe propunerile de adoptare, deci până la punctul 20 sau ceva de genul acesta, dacă nu mă înșel eu, urmând ca votul final de respingere să se dea în următoarea sesiune de vot final, așa încât colegii noștri care au astăzi o acțiune politică să poată să plece la timp.
Sunteți de acord cu această procedură? Vă mulțumesc.
Reluăm atunci ședința la ora 11,30.
## DUPĂ PAUZĂ
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.