Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 decembrie 2018
Declarații politice · adoptat
Dumitru Oprea
Discurs
„Prosperitatea României presupune prosperitate și în Moldova!”
A fost semnată inițiativa Alianței Vestului de către primarii din Timișoara – Nicolae Robu, Arad – Gheorghe Falcă, Oradea – Ilie Bolojan și Cluj-Napoca – Emil Boc, un for informal în sprijinul proiectelor mari de investiții. Pe lângă un semnal de unitate al administrațiilor publice performante din arcul intracarpatic, această inițiativă arată și disperarea autorităților față de lipsa de implicare a Guvernului pentru dezvoltarea României.
Amânarea construcției spitalelor regionale de urgență și dezinteresul total în privința autostrăzilor care să lege regiunile istorice ale României generează nemulțumiri tot mai mari în rândul cetățenilor și al administrațiilor locale. Liderii regiunilor mai prospere caută soluții de dezvoltare, pentru a evita catastrofa produsă de guvernarea PSD–ALDE. În mod firesc, toate marile proiecte de infrastructură ar trebui să fie sub directa coordonare a Executivului, care are toate pârghiile pentru alocarea fondurilor publice autohtone sau europene.
Din păcate, de mult nu se mai poate purta o discuție civilizată cu incompetenții care conduc țara acum. De aceea, singura soluție pentru România în acest moment este înlăturarea, prin respectarea procedurilor parlamentare, a Guvernului Dragnea–Dăncilă și reinstaurarea normalității. Depășirea crizei economice și fondurile europene puse la dispoziție pentru perioada 2014–2021 ar fi trebuit să asigure demararea celor mai mari proiecte de autostrăzi, spitale sau căi ferate din istoria României moderne. Este de neimaginat faptul că au fost risipite atât de multe oportunități, motiv pentru care nu mai putem asista pasivi la distrugerea statului de drept și a speranțelor milioanelor de români, oriunde s-ar afla ei.
Mi-aș fi dorit ca, la 100 de ani de la Marea Unire, să realizăm că drumul spre prosperitate trece și prin Moldova. Emanciparea economică a celei mai slab dezvoltate regiuni a țării ar genera plusvaloare pe întreg teritoriul național.
Avem nevoie de fermitate pentru a impune un proiect național de dezvoltare unitară a țării; altfel, se va adânci prăpastia economică dintre Ardeal, Moldova și sudul țării. Nu ne putem permite o acutizare a emigrației în interiorul aceleiași Românii, după ce emigrația în afara granițelor a lăsat pur și simplu țara fără forță de muncă și riscăm să rămânem fără cea mai mare parte a populației active.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.