„Prostia guvernării – scutul secret de protecție a României?!”
Aflăm din sursele generoase ale mediului Internet că România este pe cale de a deveni cea de a 11-a țară din lume fără armată.
E interesant de văzut care sunt celelalte țări fără armate și de ce nu au:
## Andorra
Țara asta avea o armată de 10 oameni în 1914, suficienți însă pentru a declara război Germaniei și a participa la cel de Al Doilea Război Mondial. Nu știm câți s-au mai întors acasă, dar este țara cu cele mai mici pierderi în oameni și, totodată, cu cel mai mare procentaj de pierderi.
Situația a fost atât de jenantă la capitolul statistică pierderi, încât, după 1931, s-a renunțat la armată și acum are doar forțe de poliție cu sarcini duble. Se află însă sub protecția fermă a Franței, a Spaniei și NATO.
## Costa Rica
Situată în America Centrală, Costa Rica a avut armată până în a doua jumătate a secolului XX. Nu mai are armată din anul 1948, din cauza războiului civil în care au murit foarte mulți oameni. Are însă tratate cu 21 de țări, inclusiv SUA, prin care acestea se obligă să-i apere suveranitatea, în cazul unui atac.
## Grenada
Un nume războinic pentru o țară care din 1983, de la intervenția SUA, nu mai are armată. De ce să o plătești, echipezi, înzestrezi, când ai vecini ca SUA? Ar fi un nonsens, nu?
Are ceva forțe de poliție și un Sistem de Protecție Regională, dar fără armată. Cam așa cum o să avem noi. Și se bazează pe un eventual ajutor nedeclarat al unor vecini cam cât plantațiile de lubenițe din Dăbuleni.
## Insulele Marshall
Când te numești Marshall, mai ai nevoie de armată? Aflându-se sub protectorat SUA, au considerat de cuviință ca protectorul să se ocupe de apărarea țării, așa că au dat pas armatei. Și bine au făcut. Ce s-ar face Boc acolo? Cui i-ar mai recalcula pensiile?
## Insulele Solomon
Aflate sub protectorat britanic, s-au văzut lăsate de izbeliște în 1893, când au avut loc tulburări, fiind necesară intervenția Noii Zeelande și Australiei cu care acum au un acord de protecție contra cost.
## Lichtenstein
S-a lăsat de manevre militare din 1868, de la războiul austro-prusac, dându-și seama că armata cu așa vecini costă mai mult decât lipsa ei, cu aceleași rezultate. Are o Poliție Națională, dar nu are protector. Neavând dușmani, ce să facă cu prietenii?
## Nauru
Este cel mai mic stat insular, situat în Micronezia, are 21 de kilometri pătrați și nu îi lipsește numai armata, ci și capitala. Încă nu s-a oferit nicio familie să își declare coliba drept capitala țării.
## Palau
Ca și alte insule minuscule cu pretenție de stat, se află sub protectoratul Statelor Unite și asta îi ocupă tot timpul. Samoa
Samoa nu are nevoie de armată, pentru că nu are dușmani și nici n-are nevoie de prieteni ca Statele Unite. Se înțelege mai bine cu Noua Zeelandă, dar fără comandă fermă. Doar un gentlemen’s agreement.
Cel mai mic stat din lume a renunțat la Garda Palatina, un fel de serviciu de gardă, în anul 1970, când a luat foc corpul de gardă și și-au dat brusc seama că nu mai au nevoie de serviciile gărzilor. Când te apără Doamne-Doamne, ce îți mai trebuie armată?
## România
România nu va mai avea armată din 2011. Motivul? Are cea mai proastă guvernare din lume și cum de prostie se ferește toată lumea, cine să se apropie de noi? Prostia guvernanților noștri acționează ca un scut.
Nu mai luăm în calcul desființarea statutului de cadru militar, a drepturilor militarilor, trecerea acestora în rândul „nesimțiților”, înzestrarea armatei cu fregate și avioane de cimitir, subordonarea intereselor naționale unor găști de infractori, distrugerea industriei naționale de apărare, dispariția rezervelor strategice, vânzarea rezervelor strategice ale subsolului.
Toate astea pălesc pe lângă scutul prostiei lui Boc.
*
## „Guvernul care omoară și speranța”
Insecuritatea, lipsa speranței, haosul legislativ - sunt doar câteva dintre trăsăturile care definesc așa-zisele alcătuiri ale găștilor lui Băsescu, denumite în batjocoră „Guvernele Boc”. Fie că vorbim despre Boc I, II, III sau V, un lucru rămâne cert – premierul nu mai reușește să fie credibil.
„Micul om mare” și-a început guvernarea „în forță”, anunțând eliminarea salariilor și pensiilor nesimțite. Dar iată că justiția a suspendat recalcularea pensiilor pentru parlamentari, aviatori, diplomați și personalul auxiliar din justiție. După doi ani de intenții, niciun rezultat!
Curtea de Apel București a suspendat Hotărârea Guvernului nr. 737 din 2010, care privea recalcularea pensiilor speciale, printr-o decizie care poate fi atacată cu recurs, însă este executorie din momentul pronunțării.
Desigur, nu este „meritul” Guvernului în această decizie, dar Emil Boc riscă să rămână în istorie cu eticheta de „profesorul de drept neconstituțional”, pentru numărul mare de legi și hotărâri de guvern care s-au dovedit, într-un final, a fi neconstituționale.
Desigur, reforma administrativă și a sectorului bugetar este dorită, dar nu știe nimeni cum să o pună în aplicare, din moment ce tot ceea ce animă acest surogat de guvern este o dorință uriașă de a tăia drepturi și câștiguri legale, otova și ilegal, fără nicio logică. Atunci consecințele actului de guvernare nu pot fi decât un și mai mare haos legislativ, o enormă harababură în sectorul bugetar, cu mii și zeci de mii de procese pe rol.
Dacă Emil Boc ar fi invitat să numească o singură lege inițiată și dusă la bun sfârșit în mandatele sale succesive din ultimii doi ani, cred că premierului i-ar fi imposibil să dea un exemplu.
Legea salarizării unice, printre primele inițiative ale Guvernului Boc, s-a transformat în Legea salarizării unitare și deja nimeni nu mai știe cum stau lucrurile. Nicio categorie profesională nu este mulțumită, nimeni nu știe exact cât va încasa, de când și mai ales dacă va încasa vreodată venitul prevăzut în lege.
Exemplele pot continua cu Legea educației, cu Legea pensiilor și aproape cu tot ce a ieșit din mâinile Guvernului Boc.
Un singur lucru a fost capabil să facă – să taie salariile bugetare, cele mai mici din întreaga Uniune Europeană, cu un sfert, nici mai mult, nici mai puțin. Pensiile nu a reușit să le taie, căci justiția și-a spus din nou cuvântul.
Aceste „performanțe” sunt, de altfel, și singurele succese în domeniul luptei cu criza. Căci ce altă măsură a mai luat Executivul pentru ieșirea din criză?
Este amuzant dacă nu ar fi tragic. Singura viziune reformatoare și de modernizare a statului închipuită și executată de Guvernul numit de două ori consecutiv de Traian Băsescu a fost să taie salarii, pensii, subvenții, alocații, ajutoare sociale, într-un cuvânt, tot.
Dacă aceasta este reforma și în asta constă modernizarea României, atunci să ne așteptăm ca extratereștrii aceștia portocalii să reformeze totul și să ne „modernizeze” complet, tăindu-ne și pământul de sub picioare?!
Dacă tot suntem în deficit, dacă președintele și premierul se plâng încontinuu că nu sunt bani, dacă salariile și pensiile din România sunt cele mai „nesimțite” din Europa, deși sunt cele mai mici, să nu mai stea pe gânduri și să le elimine pe toate, fiindcă cele ale sinecuriștilor lor rămân de neatins.
Dincolo de haosul Executivului, avem însă declarațiile politice stupefiante în nesimțirea autorului lor, premierul care ne arată că unica preocupare a sa este victoria PDL din 2012. Cum ar putea fi calificată o astfel de viziune politică? În plină criză, în pragul unei ierni care se anunță ucigătoare la propriu, tu, șef de partid aflat la putere, nu te gândești decât la perpetuarea dezastrului în care ai aruncat țara?!
Traian Băsescu nu îl va schimba pe Emil Boc decât atunci când va fi deja prea târziu pentru noi, dar încă nu fără folos pentru Domnia Sa. Nu poate risca să își pericliteze al doilea mandat, mai ales că oricum ar fi, din 2012, îl așteaptă încă doi ani de conviețuit cu o majoritate cel mai probabil ostilă.
Dacă Emil Boc va rezista până în 2012, iar unica politică a Guvernului său va rămâne „tăierea”, trebuie să renunțăm și la speranță. Poporului nu-i va mai rămâne decât să supraviețuiască.
Un motiv fundamental pentru care acest Guvern trebuie înlăturat, iar actualul premier dat pe mâna justiției pentru dezastrul țării, datorat incompetenței, prostiei și relei sale voințe sau... premeditatei trădări a intereselor naționale.
*
„Dictatura lui Băsescu și istoria rezumată a drumurilor României”
Romanii au făcut pod peste Dunăre în 105 și au ocupat Dacia în 106. Au pornit spre nord făcând drum imperial, drum de piatră. Între 6 și 10 metri lățime, patru straturi adâncime, 90 cm, straturi de bolovani legați cu mortar, piatră spartă mărunt, pietriș sau nisip cu grăunte mare, apoi pavimentul, lespezi șlefuite. Pe margini, borduri solide, din loc în loc brâuri care să țină drumul strâns, rigole ca să se scurgă apa. Inginerii prospectau terenul în față. Știau morfogeodezie și respectau principiile. La numai două zile de mers, în spatele lor venea drumul. În 108 au ajuns la Napoca, apoi la Porolissum, Zalău.
450 kilometri în doi ani.
Apoi au făcut drumurile secundare, drumuri pentru transport marfa sau vicinale, dar și drumuri private. În total, în Dacia au făcut peste 4.300 de kilometri de drumuri și 25 de poduri în primii ani de ocupație... Ei au stat aici 160 de ani.
În următorii 1.600 de ani s-a făcut încă pe atât.
Nemții au realizat, în timpul lui Carol I, 6.800 de kilometri, în mai puțin de 15 ani. În Transilvania, toate măsurătorile topo și hărțile s-au făcut în timpul ocupației habsburgice. Topograful Dorin Ursuț le-a studiat și a predat topografia la universitate spunând tot timpul: de fiecare dată, la fiecare verificare, cotele din hărțile tocmite de austrieci au ieșit la fix!
Administrația Extratereștrilor Portocalii a dictatorului Traian Băsescu a „performat”: în trei ani, 5,6 kilometri de drum care ocolește Gherla. În 14 august 2009, Emil Boc, Radu Berceanu, directori locali și primarul Gherlei tăiau panglica acestei centuri ocolitoare. La cinci zile după, drumul s-a prăbușit. A alunecat terenul. Și acum se lucrează la el, iar firma care l-a făcut se obligă să plătească refacerea lui. Primarul, premierul, ministrul se obligă și ei să-i mai taie o dată panglica, pe 1 decembrie.
Până atunci vom avea timp să spunem și povestea incredibilă a acestui rateu tipic românesc. Și încă ceva: cam cât suntem de diletanți în comparație cu romanii care ne-au făcut drumurile când au cucerit Dacia. Le-au făcut atunci și au rezistat 2.000 de ani. Până când au venit buldozerele lui Berceanu.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.