Vasile Silviu Prigoană

„Protecția Civilă în România – 79 de ani”

În România, protecția civilă a luat ființă prin Decretul regal din 28 februarie 1933 sub denumirea de „apărare pasivă”, având ca scop „limitarea efectelor bombardamentelor aeriene asupra populației sau resurselor teritoriului, prin protecție directă sau micșorând eficacitatea atacurilor aeriene”.

Conceptul de protecție civilă a evoluat de la „apărare pasivă” la „apărare locală antiaeriană” în 1952, apoi „apărare civilă” în 1978 și „protecție civilă” în 1996. Schimbările produse în societatea românească în perioada 1996–2004 au dus și la schimbări în domeniul protecției civile, prin elaborarea Legii nr. 481/2004, care este în concordanță cu principiile, scopurile și obiectivele prevăzute în Strategia Internațională pentru Prevenirea Catastrofelor, adoptată de Adunarea Generală ONU, precum și cu cele stabilite de mecanismele Uniunii Europene în domeniu.

Dintre atribuțiile protecției civile se pot enumera: identificarea riscurilor existente în diferite zone, informarea și pregătirea preventivă a populației cu privire la pericolele la care este expusă și regulile de comportare, organizarea intervenției în situații de urgență, alarmarea populației despre

iminența pericolului, înlăturarea efectelor negative ale dezastrelor și asanarea teritoriului de muniția rămasă neexplodată din timpul conflictelor armate.

La cei 79 de ani de existență, Protecția Civilă din România – prin inspectoratele pentru situații de urgență – se prezintă ca o structură flexibilă, capabilă să asigure un climat de încredere și siguranță cetățenilor, demonstrat de profesionalismul cadrelor pe timpul intervențiilor pentru înlăturarea efectelor produse de dezastre.

Atitudinea și devotamentul lucrătorilor din inspectoratele generale de urgență, alături de cel al altor arme din cadrul Jandarmeriei și al Ministerului Apărării au permis limitarea efectelor situației cauzate de căderile masive de zăpadă din această lună.

Le mulțumesc pe această cale și le doresc la mulți ani!