Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 octombrie 2018
Declarații politice · respins
Corneliu Olar
Discurs
„PSD–ALDE este în permanentă campanie electorală!” Dacă nu ai ști că PSD și ALDE se află la putere de aproape doi ani, ai fi tentat să crezi că ei sunt în opoziție și au intrat în campanie electorală, ca să preia guvernarea în anul 2021. Vorbele și faptele lor demonstrează acest lucru!
Salariile se dublează sau se triplează, nu de anul acesta, nu de anul viitor, ci după anul 2022. Anul trecut și anul acesta am constatat cu toții că angajații din sectorul public au primit 3-4% în plus la salarii, iar aproape două milioane de angajați din sectorul privat și-au văzut salariile scăzute, prin transferul contribuțiilor.
Pensiile se dublează sau se triplează și ele, nu de acum, nu de anul viitor, ci după anul 2021. Până atunci, punctul de pensie se majorează cu încălcarea Legii pensiilor, nu de la 1 ianuarie, ci de când vor domnul Dragnea și doamna Olguța. Așadar, pensionarii mai vârstnici să se roage la Dumnezeu să-i țină sănătoși, că poate așa apucă și ei câțiva lei în plus la pensie.
Autostrăzile, drumurile naționale sau căile ferate se vor construi tot după anul 2021, căci acum Guvernul nu are timpul și priceperea să le facă. Până după anul 2021, șantierele începute se vor umple de rugină, iar cele care trebuiau demarate vor rămâne fără bani europeni, căci bugetul european se încheie oficial în anul 2020, adică mai devreme.
Spitale regionale sau școli moderne nu se vor face decât, poate, după anul 2021. PSD și ALDE se gândesc că oamenii ar trebui să se trateze cu ceaiuri medicinale și leacuri băbești, căci așa este mai ieftin și se face economie la buget. Școli moderne și grădinițe noi nu o să vedem vreodată construite de un Guvern PSD–ALDE, căci liderii lor fac tot posibilul să alunge tinerele familii din țară. Numai anul trecut au plecat în pribegie peste 200.000 de tineri.
Românii nu pot fi păcăliți așa ușor. Văd cu ochii lor că s-au ales praful și pulberea de promisiunile lui Dragnea făcute în anul 2016. Astăzi văd numai amânări peste amânări, numai eșecuri și numai promisiuni uitate. Minciuna că nu-i lasă statul paralel să facă bine românilor nu mai ține, domnule Dragnea! Guvernele PSD–ALDE sunt doar incompetente și nimic mai mult!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.