„PSD este un partid modern, european, dedicat binelui public”
A trecut vremea, sper și cred, când omul politic era un animal social dedicat doar interesului personal. Lumea se schimbă, a evoluat și politicianul, oricare ar fi apartenența sa, iar influența țărilor dezvoltate, cu sute de ani de experiență democratică, și-a pus amprenta și pe mediul politic românesc. A crede altfel este ca și cum am accepta că se mai pleacă la vânătoare din peșteră, cu arc și săgeată în tolbă, pentru a dobândi prada cea mai mare, bucata cea mai grasă. Forțat, plastic, așa cum le place unora dintre politicienii din opoziție să se exprime, se poate rezuma cinismul celor care fac din politici de dreapta norme de constrângere față de cei care au dreptul la alte manifestări decât cele atavice.
Acești oameni, mai puțin vânători, mai puțin rezistenți, mai puțin dotați și adaptați la criteriile economiei de piață, au nevoie de protecția legii, de un mediu în care să-și poată manifesta liberi alte opțiuni, preocupări și calități. Transparența actului legislativ de care suntem responsabili asigură drepturi egale, acces liber la educație și sănătate, la un mod de viață în care libertatea individuală să nu intre în contradicție cu binele public. Argumentația de mai sus nu face altceva decât să rezume principiile social-democrației, politica de stânga în care dezvoltarea economiei ce asigură resursele să nu blocheze sau să anuleze, așa cum s-a întâmplat în guvernarea de tristă amintire a PDL, înghițit acum de așa-zisul PNL, dreptul la viață decentă al tuturor cetățenilor României.
Cine mai asociază, în 2015, PSD sau lideri ai partidului cu regimul comunist ori neo, cripto este ori un individ depășit, un ignorant în sens academic, ori un jalnic manipulator. Dacă îți pasă de semeni, ai resurse și pârghii democratice să faci bine, să contribui la bunăstarea concetățenilor, la dezvoltarea
țării și la progres, nu te poți chema comunist. Altfel, oricare țară europeană în care social-democrația participă la actul legislativ sau la guvernare ar putea primi aceeași etichetă.
Asumarea doctrinei PSD înseamnă să participi, din valorile dobândite de tine să poți crea, împreună cu cei care-ți împărtășesc idealurile, sub protecția legii, cu respect față de drepturile individuale și normele democratice, sistemul economic și social în care cetățenii să se simtă liberi, ocrotiți, prețuiți și răsplătiți corect pentru munca și aportul lor la dezvoltarea țării. Ceea ce vor acum cei care fac apologia politicilor de dreapta s-a simțit acut, sub regimul de dreapta al PDL, de milioane de români: suferință, lipsuri, umilințe, neîncredere, lipsă de speranță. Guvernul Ponta a făcut gesturile reparatorii necesare, a pansat rănile provocate de politica de dreapta, a returnat drepturile salariale, pe cele ale pensionarilor, a redeschis spitale și școli, dar a fost un preț mult prea mare și greu de plătit.
Accidentele istorice, ca cel mai sus pomenit, nu pot fi scuzate, ar trebui asumate responsabil de cei care se ascund acum sub noua siglă a PNL. Să te naști din falimentul unor idei politice, să aduni resturile ideologice ale unor pigmei politici, să faci afirmații sau promisiuni care frizează amnezia politică este un gest de cinism politic de neînțeles și, prin asta, de neacceptat.
Evidența creșterii economice constante, înregistrate de guvernarea Ponta, este apreciată de țările europene, mai puțin de opoziție.
Banii returnați bugetarilor și pensionarilor se simt în fiecare casă, în fiecare familie, mai puțin de către opoziție.
Legi europene, transparente și eficiente, propuse și susținute de PSD, dau mobilitate și dinamism economiei, apără drepturile cetățenilor, asigură transparența actului legislativ și de guvernare, blochează sistemele corupției și pe cei corupți, dar toate acestea nu se văd și nici nu se recunosc de opoziție.
Fără proiecte viabile – măcinată din interior de caractere și personalități pentru care interesul personal primează, cu trista și greaua povară a eșecurilor guvernărilor la al căror dezastru a contribuit – opoziția dă doar replici, se formalizează de procente și cuvinte, stă cu un pas în urma PSD, ca acel vânător pentru care doar bucata cea mai grasă de vânat contează.
Dați de gol ca acel rege gol, membrii actualei opoziții se acoperă de ridicol. Formule elegante ca legea lobby-ului și principii enunțate cu emfază, ca și cum nu tot ei le-ar fi contestat cu ceva ani în urmă, nu pot ascunde interesul mărunt, interesul personal, supraviețuirea prin trafic de influență și cinism ce motivează mulți dintre membrii opoziției.
Cei care au bune intenții, cultură și educație, bunele intenții și calitatea de om politic dedicat cetățenilor și țării sunt așteptați să facă o opoziție constructivă, argumentată, pentru a fi respectați și de alegătorii lor, dar și de membrii PSD.
„Reforma politică din PSD este semnalul reformei sociale” Guvernarea Ponta a demonstrat că Partidul Social Democrat este un partid modern, european, o organizație construită și dezvoltată cu viziune și responsabilitate.
Social-democrația nu este doar o platformă politică, este asumarea responsabilă, nu doar de către oamenii politici, a unei atitudini, a unor norme de conduită, a unui mod de viață chiar.
Am învățat aceste lucruri și din legătura specială pe care o am cu miile de alegători pe care îi reprezint și care, trăind și muncind din greu în satele Colegiului 3 din Neamț, îmi transmit cu simplitate, înțelepciune și încredere dorințele lor, modul lor trainic și asumat de a face față încercărilor vieții. Ei sunt optimiști, solidari, generoși, consecvenți, calități ce dau rezistență oricărui proiect. La baza acestei atitudini stă credința, care pe noi, oamenii politici, pe noi, socialdemocrații, ne-a ajutat să realizăm ceea ce și-au dorit românii după grelele încercări la care au fost supuși de politica pedelistă și traianbăsistă.
Implicarea este definitorie pentru reforma din PSD: informațiile ajung la fiecare cetățean, la fiecare membru al PSD, analiza este făcută de fiecare după surse și resurse, iar atitudinea, decizia, participarea și implicarea vor atrage rezultatul, succesul dorit de fiecare, deci de toți membrii societății. A fi implicat înseamnă să înțelegi și să susții, să dai viață celor mai îndrăznețe planuri, să fii solidar cu cei care au aceleași țeluri ca și tine. De aici vin puterea, succesul, mulțumirea pentru binele tău și cel colectiv.
Participarea atrage succesul unui proiect, fie el personal, al comunității ori un proiect de țară. În deplină concordanță cu dorința firească de a trăi bine azi și aici, românii vor realiza importanța rolului fiecăruia, valoarea micilor sau marilor succese personale traduse la nivel social prin succesul României. A te dedica, a face parte dintr-un sistem, organizație, a susține proiectele partidului, ale Guvernului, a fi în acord cu propriile opțiuni și cu cele ale PSD, a fi socialdemocrat nu au nimic de a face cu nostalgii, cu defecte ale istoriei. A fi idealist, dar rațional, a face planuri și proiecte, a participa solidar la binele comunității sunt norme după care s-au reconstruit democrațiile europene la al căror nivel de trai și civilizație tinde orice român.
Responsabilitatea se construiește cu și din iubire. Faci ceea ce trebuie, ceea ce este legal, ceea ce se așteaptă de la tine, deoarece îți pasă. Avem niște obligații morale, sociale, nu aplicăm, așa cum sugerează unii politicieni de dreapta, legea junglei, nici precepte defecte de genul „după noi, potopul!”. Cea mai dureroasă și apropiată probă a lipsei de responsabilitate o reprezintă efectele guvernării pedeliste, a presiunilor făcute de Traian Băsescu pentru ca milioane de români să treacă prin încercări nepermise de niciun stat european civilizat. Statul, politicienii, sistemul democratic au rolul de a proteja, apăra și stimula cetățenii, nu de a-i sacrifica de dragul unor false interese. Responsabilitatea presupune un acut simț al realității, nu exclude entuziasmul, dăruirea, asumarea unor reguli și norme. Dar de aici și până la a aservi un întreg sistem și a-i sacrifica pe oameni este cale lungă, ce frizează anomalii chiar și de comportament.
Integritatea și credibilitatea dau stabilitate oricărei construcții, îndeosebi a unui proiect de țară. Nu deținem nici monopolul corectitudinii, nici al moralității, dar nu trebuie să facem penitență pentru cei care au dovedit că slăbiciuni personale pot pune în pericol oameni, proiecte, întregul sistem social. Corupția nu este apanajul unuia sau al altuia
dintre partide, organizații, instituții, nu facem concurs național numărând victime sau vinovați, trebuie să avem onestitatea de a ne delimita față de cei care s-au dedat la fapte penale dovedite, să păstrăm valorile social-democrației și să le pliem la curentul european consacrat. Dezvoltarea economiei pe criterii liberale, protecția socială și susținerea pentru categorii defavorizate fac din PSD și aliații săi cu adevărat liberali – dovadă fiind guvernarea Tăriceanu, consecventa susținere a UNPR, condus de domnul Oprea, și a PC, sub girul domnului Daniel Constantin – un partid mare, puternic, susținut și apreciat.
Integritatea oamenilor care s-au unit sub stindardul socialdemocrației dă credibilitate proiectelor, țintelor, planurilor pe care le propunem românilor. Nimic nu se poate construi fără iubire, cea față de oameni și țară, cea pe care o punem pavăză în fața cinismului, a veleitarismului celor care încă mai cred că a face politică înseamnă să dicteze, să domine, să mintă, să manipuleze, să nu aibă și să nu respecte principii.
Reforma politică din PSD este semnalul reformei sociale în care fiecare se implică, participă cu responsabilitate, liantul efortului colectiv fiind solidaritatea.
„Reducerea TVA se va dovedi, în ultimă instanță, și o formă de patriotism”
Noi, social-democrații, am promis românilor o viață mai bună, un trai civilizat și decent. Pârghiile economicofinanciare propuse de Guvernul Ponta sunt eficiente și stabile, în concordanță cu politicile europene. Românii au decență și inteligență, nu așteaptă pomeni sau acte de binefacere.
Milioanele de români care au ales calea dură a străinătății pot depune mărturie că legea cererii și ofertei, puterea de cumpărare și consumul direct, zilnic, reprezintă factorii care dinamizează economia, creează și dau stabilitate locurilor de muncă și susțin prin taxe și impozite investițiile și buna funcționare a instituțiilor statului puse în slujba cetățeanului.
Noi, pesediștii, am făcut strategii și proiecte, un program de guvernare și proiecte legislative de natură să asigure succesul acestor strategii, împlinirea acestor deziderate. Una dintre cele mai importante și așteptate măsuri o reprezintă reducerea TVA.
Este suficient să ne întrebăm de ce este plină piața din România de fructe și legume din import, de ce laptele și produsele lactate ori carnea și produsele din carne au în proporție covârșitoare proveniență străină, ca să ne dăm seama că măsura reducerii TVA este una imperativă.
După ani grei de sărăcie și umilințe impuse de regimul băsist, Guvernul Ponta a reușit să returneze banii așteptați de pensionari și bugetari, dar legile economiei de piață cer și reguli financiare care să conserve aceste venituri și să dezvolte ramurile industriei alimentare, în mod special. Asociațiile profesionale, fermieri, producători și procesatori și-au unit interesele și au cerut, la unison, reducerea TVA la produsele alimentare de bază. În situația în care industria alimentară și comerțul cu produse alimentare reprezintă 60% din economia românească, una dintre condițiile relansării și
dezvoltării acestor domenii o reprezintă un nivel crescut al consumului, respectiv prețuri scăzute la produsele de pe raft.
Stimularea și dezvoltarea producției de carne și preparate din carne, lapte și preparate din lapte, fructe și legume ori derivate din procesarea lor vor conduce la crearea de noi locuri de muncă, vor mări consumul și prin aceasta vor asigura o mai bună stare de sănătate românilor.
Pe întreg lanțul, de la producător, procesator, comerciant și până la consumator, nivelul scăzut al TVA va atrage beneficii care vor fi vizibile în dezvoltarea sectorului de producție agricolă, a unui sistem de industrializare și prelucrare cu rata înaltă de eficiență, va reduce importurile, prin oferta autohtonă bogată, variată și înalt calitativă.
Scăderea TVA este o necesitate impusă de reguli economice, de cerințe sociale și de realizările guvernării Ponta, excedentul înregistrat în primul trimestru al acestui an creând premise pentru aplicarea de noi măsuri de relaxare fiscală și dezvoltare economică.
TVA redus la 20% ori o scădere de până la 9% a TVA la produsele alimentare de bază va stimula producția de alimente autohtone, va contribui la dezvoltarea și promovarea industriei alimentare și a produselor românești și va crește balanța economică, astfel încât să putem vorbi despre exportul produselor românești cu valoare tradițională și valutară.
Primul și cel mai evident efect va fi cel al reducerii prețului alimentelor la raft, lucru dorit și așteptat de milioane de români, debusolați fie și numai de etichetele în limbi străine de pe merele, cartofii, laptele sau brânza de pe raft, mod greșit de a ne considera europeni numai prin consum și prin felul în care susținem economia altor state.
Reducerea TVA se va dovedi, în ultimă instanță, și o formă de patriotism. *
„Justiție până la capăt, dar fără ură și părtinire”
Corupția a luat forme halucinante, de la dimensiunea relațiilor de tip mafiot, întreținute de lideri ai unor companii sau concerne multinaționale, până la valoarea sumelor vehiculate în traficul de influență ce a cangrenat și parazitat instituții și oameni.
Miliarde de euro luate prin rapt, jaful care a stors avuția țării prin mafia transpartinică a lui Băsescu sunt prejudicii la vedere, cuantificabile în școlile, spitalele, drumurile care nu s-au mai făcut, în locurile de muncă ce nu s-au mai creat. Un prejudiciu la fel de mare, mai greu de măsurat, dar vizibil în relațiile dintre oameni, între cetățean și instituțiile statului, este neîncrederea, suspiciunea, ura și dezbinarea care macină societatea sub presiunea corupției și a parveniților, îmbogățiților prin rapt. Ei reprezintă multiplicarea lui Ceaușescu. L-am omorât pe Ceaușescu, dar astăzi avem mai mulți Ceaușescu. Ceaușescu a înfometat poporul pentru a plăti datoriile externe ale României, dar astăzi asistăm siderați la înfometarea poporului de către parveniții aroganți.
Dacă l-am omorât pe Ceaușescu, am crezut că am distrus un sistem, că putem reveni la normalitate, la încredere, speranță și viață demnă. Nu ne este permis încă, atât timp cât lupta împotriva corupției tinde să acapareze interesul public, tinde să devină factor destabilizator.
Actul de justiție nu poate fi suficient și nici nu ne vor ține de foame anii de pușcărie primiți de acești infractori. Recuperarea prejudiciilor, actul de justiție dus până la capăt, va fi proba finală că lupta anticorupție însănătoșește societatea și relația dintre semeni.
Înșelătoria, minciuna, frauda, traficul de influență sau mita nu trebuie lăsate să ajungă de la parveniții acestor vremuri în modul de viață al românilor. Mă aștept ca, mai ales, tânăra generație să respingă și să condamne astfel de derapaje și pe exponenții acestei categorii de parveniți și corupți. Mă aștept ca, mai ales, instituțiile statului și persoanele cu autoritate publică să redevină factori de echilibru, modele de eficiență și stabilitate. Lupta anticorupție nu trebuie să afecteze piața muncii, să destabilizeze mecanismele economice, să creeze haos, în care să se insinueze multinaționale din alte țări. Nu trebuie să înlocuim corupții noștri cu corupții lor.
Mă aștept ca fiecare dintre noi să contribuie la curățenia morală de care are nevoie acest popor pentru a renaște și a reclădi, ca ceea ce numim conștiință publică să fie cuantificat prin fiecare gest simplu, sincer și curat, prin legătura specială dintre semeni, prin implicare și participare.
Mă aștept la o redefinire și trăire a iubirii de neam și țară, fără ură și părtinire.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.