Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 decembrie 2018
Declarații politice · adoptat
Marius Constantin Budăi
Discurs
„PSD își va respecta angajamentele în fața românilor și a Uniunii Europene, în ciuda opoziției președintelui Klaus Iohannis!”
Este dezamăgitor că în anul centenar și în pragul preluării președinției Consiliului Uniunii Europene de către țara noastră, domnul Klaus Iohannis nu dorește să colaboreze în beneficiul cetățenilor și continuă cearta și scandalul, în speranța că astfel își va consolida electoratul radicalizat din România.
Este evident că președintele nu vrea sub nicio formă să găsească o formulă minimă de colaborare cu Guvernul și cu Parlamentul și are în vedere să genereze o stare de instabilitate și tensiune la nivel social și economic.
Mai mult decât atât, este îngrijorător faptul că Președintele României sfidează recomandările liderilor europeni, care au făcut apel la consens și înțelegere între principalele forțe politice din România, în perspectiva preluării președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene.
De asemenea, doamna prim-ministru i-a solicitat președintelui Iohannis încetarea tuturor ostilităților și a conflictelor politice, astfel încât să primeze interesul național.
Această situație în care ne aflăm acum riscă să compromită interesele europene ale României și să afecteze activitatea Consiliului Uniunii Europene.
Peste 1,7 milioane de români plătiți în prezent cu salariul minim vor primi mai mulți bani începând cu 1 ianuarie 2019. Astfel, Guvernul a contribuit în mod real la reducerea decalajelor în ceea ce privește traiul românilor față de traiul cetățenilor celorlalte state europene.
Totodată, Guvernul continuă programul de sprijinire a firmelor românești. Aprobarea „Start-up Nation” 2018–2019 oferă tinerilor alternativa de a rămâne în țară pentru a începe o afacere. Este o măsură concretă pentru stoparea plecării tinerilor din România.
Deciziile Executivului transferă creșterea economică în buzunarele românilor și asigură dezvoltarea unor domenii strategice, cum este turismul. Astfel, toți salariații din sistemul public vor beneficia de vouchere de vacanță și în următorii doi ani.
În același timp, Guvernul a decis creșterea cu 67 de milioane de lei a fondurilor de susținere a schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură. Astfel, se asigură plata în integralitate a acestor ajutoare de stat.
În ceea ce privește pensiile, PSD va respecta programul de guvernare și va acorda majorarea punctului de pensie de la 1 septembrie 2019, așa cum este prevăzut în Legea pensiilor.
Guvernarea PSD a determinat o creștere economică consistentă a țării, care s-a reflectat în creșteri majore de venit.
În privința fondurilor europene, România a atras 6,5 miliarde de euro de la Uniunea Europeană, din totalul de 31 de miliarde de euro alocate pentru perioada 2016–2020. Procentual, gradul de absorbție a fondurilor europene este de 21%, față de media europeană de 24%.