Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 noiembrie 2018
Dezbatere proiect de lege · respins
Constantin Șovăială
Discurs
„PSD să se delimiteze de oamenii incompetenți din partid!”
În doi ani de guvernare PSD nu a reușit să îndeplinească nici măcar 10% din promisiunile din campania electorală din 2016, din cauza oamenilor incompetenți pe care i-a pus în funcții atât în Guvern, cât și în alte instituții importante din țară. Nu mai putem tolera politizarea sistemului educațional românesc sau al celui medical, două domenii de interes național. Fără educație nu poți construi o țară, iar fără sistem medical nu poți trăi. Totodată, nici instabilitățile politice sau economice nu ar trebui să fie susținute de către o guvernare responsabilă. Un caz concret a fost în 2017, când guvernarea PSD a adus în prim-plan un moment nemaîntâlnit în politica românească postdecembristă – jumătatea anului 2017 a scos la iveală incompetența acestui partid prin depunerea unei moțiuni de cenzură îndreptate spre propriul guvern, condus la acea dată de Sorin Grindeanu, o moțiune care a trecut și care a prezis problemele cu care ne confruntăm în momentul de față – instaurarea dictaturii lui Liviu Dragnea atât în PSD, cât și la nivel național. Anul 2018 a adus cu el un nou prim-ministru, Viorica Dăncilă, persoană care în momentul de față dezamăgește o întreagă națiune și care nu este mai mult decât o simplă marionetă în mâinile păpușarului de la Teleorman, Liviu Dragnea.
Oamenii integri din PSD ar trebui să se opună lui Liviu Dragnea, pentru că scopul lui nu este de a salva această țară, ci de a se salva atât pe el, cât și pe acoliții lui de închisoare. Cariera lui politică s-a terminat și toți cei care vor rămâne lângă el vor plăti din punct de vedere electoral. Cei din PSD trebuie să conștientizeze că Liviu Dragnea și tovarășii lui sunt nocivi societății și că nu au adus vreun beneficiu în doi ani de guvernare.
Nu avem spitale construite, cele trei care ar fi trebuit să se facă prin fonduri regionale, la Cluj, Iași și Craiova, au fost
amânate pentru următoarea campanie electorală, nu avem secții pentru marii arși, cei care au arsuri de peste 30% din suprafața corpului vor muri atât din cauza faptului că nu avem dotările necesare, cât și pentru că avem bacterii în spitale și condiții inumane. Totodată, cu infrastructura suntem la pământ.
În 2018 Liviu Dragnea a declarat că vom avea sute de kilometri de autostradă, însă realitatea este alta: avem în jur de 30 de kilometri construiți și aceia sub semnul întrebării, având probleme la planul de construcție.
Un alt lucru dezamăgitor este faptul că avem cei mai mulți funcționari din Europa pe cap de locuitor. Dacă luăm exemplul Bucureștiului, avem aproximativ 25.000 de funcționari publici la aproximativ 2.000.000 de locuitori, iar la Bruxelles avem 25.000 de funcționari la o populație a Uniunii Europene de aproximativ 500 de milioane de locuitori. Eficiența funcționarilor publici lasă de dorit, iar companiile înființate în București ies doar pe pierdere. Incompetența PSD o vedem atât la nivel național, cât și în București, o capitală condusă de o doamnă care habar n-are ce înseamnă administrație.