Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·25 martie 2019
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Iulian Claudiu Manda
Discurs
Punctul 4 pe ordinea de zi, Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale (L95/2019).
Declar deschise dezbaterile generale și îl invit la microfon, în numele inițiatorilor, pe domnul deputat Tudor Benga. Microfonul 6.
Vă rog, aveți cuvântul.
## **Domnul Tudor Vlad Benga** _– deputat_ **:**
Mulțumesc frumos, domnule președinte.
Bună ziua, stimați colegi senatori!
Proiectul de lege vizează o serie întreagă de modificări, destul de ample, la tot ceea ce înseamnă finanțarea partidelor politice.
După cum știți, și pe discuțiile, pe dezbaterile pe buget de anul acesta au existat discuții numeroase despre ceea ce înseamnă alocarea către partide. A fost o dezbatere îndelungă: primesc partidele prea mulți bani, e excesivă alocarea sau nu?
Sunt patru capitole mari pe care noi le adresăm prin acest proiect de lege și primul, parțial, rezolvă și această problemă – alocarea.
Pentru că ceea ce noi ne dorim este să punem cetățeanul în centrul procesului de finanțare, astfel încât micul donator să poată să participe cât mai mult.
În vederea acestor aspecte, noi am modificat un pic plafoanele, le-am redus în linie cu cel de-al doilea scop principal al proiectului, anume alinierea la recomandările de transparentizare făcute de GRECO. Și aici discutăm și de închiderea unor scurtături precum transformarea împrumuturilor în donații, discutăm și de reducerea plafoanelor, discutăm și de publicarea online a tuturor donațiilor.
Dincolo de aceste proceduri de transparentizare, ceea ce vrem noi să facem prin acest proiect de lege este și să deschidem adițional piața politică. Și aici vrem să includem partidele mici la finanțare, vrem să egalizăm distribuția finanțării în funcție de alegerile parlamentare și alegerile locale și vrem să dăm dreptul și celor care câștigă și doar un mandat la nivel local să intre la finanțare. Și asta pentru că democrația se însănătoșește de la firul ierbii și cu cât dăm spațiu celor mici să participe în competiția politică cu atât vom face curățenie mai repede.
În fine, a patra categorie de modificări importante pe care le aduce această lege ține de o încercare de responsabilizare a clasei politice și a partidelor politice de a da socoteală către cetățeni pentru modul în care cheltuiesc sumele. Și aici, în principal, am preluat o modificare foarte importantă de la Spania, care este o țară la care ne uităm ca la un model și o țară care la rândul ei a trecut printr-un proces de curățare a clasei politice, în care una dintre măsurile instituite a fost aceea de a crea posibilitatea de a suspenda subvenția pentru o perioadă acelor partide care au în conducerea lor persoane acuzate și condamnate de infracțiuni electorale.
Credem că genul acesta de instrument și toate instrumentele pe care noi le aducem prin acest proiect de lege: unu la mână, deschid piața politică; doi la mână, creează și dau un sens de responsabilitate a partidelor în fața cetățenilor; trei la mână, asigură o dezvoltare sănătoasă a competiției politice și includ toți actorii, de la firul ierbii, de la nivel local, în competiție; patru la mână, asigură transparența necesară, astfel încât să nu mai avem discuții vizavi de modul în care există căi ascunse, sacoșe cu bani prin care să se finanțeze activitatea politică. Este un proiect care ne dă tuturor posibilitatea să ieșim în fața cetățenilor, să fim cât se poate de transparenți și deschiși, să nu mai avem discuția dacă sunt prea mulți bani alocați sau nu către partide. Implicăm cetățenii în proces și creăm o piață politică cu adevărat deschisă și curată.