Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·10 septembrie 2013
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Liviu Laza-Matiuta
Discurs
„Punem Bihorul pe primul loc”
În urmă cu un an și câteva luni, mai precis în iunie 2012, USL în județul Bihor a câștigat alegerile cu sloganul „Punem Bihorul pe primul loc”, dar constat că județul Bihor a fost părăsit de liderii USL din conducerea județului și de cei de la București.
Nu numai că nu au fost finanțate investiții noi, dar au fost oprite și cele în curs de derulare și aș aminti aici DN76 Oradea–Deva, a cărui modernizare a început în anul 2011 și a fost oprită de Guvernul USL în 2012 din lipsă de fonduri. Pentru locuitorii din zona Beiuș–Ștei nu există altă investiție de amploare mai mare decât modernizarea DN76, pentru că este principalul lor drum de legătură cu țara și cu lumea. Dacă nu se modernizează acest drum, în zonă nu are cum să se dezvolte turismul și investițiile, pentru că toate depind de modernizarea acestui drum.
Guvernul USL nu are fonduri pentru modernizarea DN76, dar are fonduri pentru achiziție de veste reflectorizante, pantaloni matlasați, mănuși, cizme din cauciuc și alte materiale necesare pentru a putea hiberna liniștită conducerea CNADNR și la căldură.
Locuitorii județului Bihor care au votat USL au votat împotriva investițiilor, au votat pentru sărăcie și creșterea șomajului, pentru noi taxe și impozite.
În concluzie, județul Bihor a fost pus pe ultimul loc de conducerea județului, la ora actuală nu se derulează nicio
investiție în județ, toate investițiile au fost oprite din lipsă de fonduri, nu se lucrează la niciun obiectiv de investiții.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.