Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 octombrie 2009
Declarații politice · adoptat
Vasile Popeangă
Discurs
## „Pușca și cureaua lată, ce guvern aveam odată!”
Și veni vremea când, la ceas de mare sărbătoare, omul cu privire profundă anunța, din „castelul cu cucuvea”, că „pohta ce-a pohtit” s-a realizat și ne dă nouă, românilor, un guvern cu cea mai mare susținere din istoria postdecembristă, gândindu-se că, după „pohtă”, va veni și realizarea altor „pohte” personale. Și, pentru că unii din guvern n-au prea „vânat” după „pohta”, lui „Trăienică-Flotăpuținică”, au și apărut zvonurile cu „urmează remanierea”, ca o replică la raportul Comisiei Udrea, dar mai ales a informării privind hoția prin turism electoral, a și urmat remanierea Nica, pentru că Andronescu, deși era în planurile lui Băsescu, s-a autoremaniat cu întreg lotul de miniștri PSD din cabinet.
Deci, pe undeva, „pohta” dintâi a locatarului de la Cotroceni — un guvern PSD—PD-L — s-a transformat în „pohta” cea de-a doua, adică doar PD-L la guvernare!
N-are importanță că „visul frumos” al lui Traian devine coșmarul românilor, care, peste o criză economicofinanciară, se văd obligați să îndure și o criză politică, bineînțeles, cu toate consecințele care decurg de aici.
N-are importanță că lumea a ieșit pe străzi clamându-și nemulțumirile cu surle și trâmbițe, că leul o ia razna la fiecare „găselniță” a PD-L, că alegerile vor fi fraudate, că pachetul legislativ pe care Boc l-a impus Parlamentului prin asumarea răspunderii Guvernului este varză, că pachetul legislativ al Codurilor e varză, n-are importanță nici măcar ce doresc partenerii noștri din UE!
Tot ceea ce contează este realegerea lui Traian Băsescu, de s-ar dărâma România! De ce? Pentru că vechea și celebra replică „Victoraș, ai grijă de copilași!” a devenit perenă! Căci fără Traian Băsescu ce s-ar alege de doamnele Ridzi și, mai ales, Udrea, de Videanu sau Berceanu? Că tot veni vorba: ce mai guvern aveam odată! Doamna Ridzi, excelentul exemplar al tineretului PD-L-ist — obedientă cărătoare de mapă a junei EBA, dar și sfătuitoare de taină —, odată ajunsă ministru, a dovedit o deosebit de mare competență în a jumuli fonduri bugetare și în camuflarea sprijinului ministerial pentru a înclina balanța în favoarea mezinei familiei Băsescu! _Sic transit gloria mundi_ (Fost-ai, lele, cât ai fost...). Acum dă cu subsemnata pe la parchet...
Doamna Udrea! Ce mai exemplar! Călăreața pe cal, mop, andrele, elicoptere, turista numărul 1 a României... Specialista în perdele de 75.000 de euro... Ei, cum se leagă cineva de frumoasa blondă, își atrage fulgerele lui Zeus de Cotroceni ot Constanța! Cum se face o comisie de anchetă parlamentară având-o ca subiect pe Udrea, cum apar tot felul de înregistrări în avantajul PD-L-ului... Cum se ridică în Parlament problema Udrea, hop!, zboară Nica de la minister! Numai un cap nemobilat de dinăuntru poate crede în astfel de coincidențe! Și, conform bancului cu Radio Erevan, nu i s-a luat un minister, ci i s-a mai dat unul, căci numai cine nu muncește, nu greșește, iar dacă greșește, merită promovat!