Vasile Filip Soporan

„Puterea cât bine a adus pe lume și cât zgomot a făcut?” Criza este evidentă, măsurile apar, se lasă așteptate, deciziile sunt încă ezitante, propunerile și motivațiile politice nu depășesc nivelul analizelor care sunt capabile să prognozeze doar primul pas dintr-un șir care, în întregul lui, poate să prefigureze procesul complex de așezare a României în structurile care țin de modernizare, stabilizare și dezvoltare durabilă.

În aceste momente dramatice pentru România, dușmănia politică este continuată, nu există maturitatea de a înțelege situația în care ne găsim, nu există puterea de a lucra cu instrumente științifice pe scenarii legate de variantele posibile ale redresării stării economice. Există o ură împotriva parlamentarilor, o excludere a așezării împotriva Parlamentului, există o ură și o lipsă de comunicare între putere și opoziție, există o negare totală a acțiunilor inițiate de președinte, există o așezare permanentă a lucrurilor minore la nivelul analizelor majore și o poziționare a problemelor majore la nivelul pseudoanalizelor nerelevante.

Sunt câteva lucruri de recunoscut cu maximă corectitudine, fără un militantism politic nejustificat. Aș aminti câteva dintre ele, specifice României:

– criza financiară și economică internațională se suprapune cu o criză de fond structurală pe care o are țara noastră, legată de menținerea unui decalaj istoric, de o inactivitate pe tărâmul creației, de o adaptare greoaie la mecanismele specifice globalizării și a funcționării structurilor Uniunii Europene;

– incapacitatea de a realiza o tranziție spre economia de piață prin conservarea și utilizarea eficientă a potențialului economic productiv existent la începutul anilor ’90;

– apariția și întărirea mentalității favorabile lăcomiei și speculei în defavoarea construcțiilor durabile;

– apariția lichidităților ca urmare a reevaluării de moment a patrimoniului și mai puțin a creării plusvalorii;

– confuzia ideologică și lipsa unei viziuni generatoare de dezvoltare;

– deprofesionalizarea și politizarea structurilor administrative;

– destructurarea, pe fondul căderilor economice, a statului și a programelor pe care acesta le gestionează.

Toate aceste aspecte arată faptul că este nevoie de o construcție în care să existe parteneriat, echilibru și înțelegere între partidele politice, între putere și opoziție, între guvernanți și mediul de afaceri, între sindicate și patronate, între guvernanți și sindicate, între sistemul financiar și mediul de afaceri. Acest parteneriat trebuie să dea formă coerentă comportamentului intern, relaționării externe și construcției interesului național, coagulând eforturile disponibile pe criterii de eficiență, de optimizare, de transformare și de dezvoltare a forțelor și capabilităților, și nu neapărat a capacităților care vor fi necesare în viitor.

Astăzi, când primele aprecieri sunt făcute sub imperiul dușmăniei, consider că România are nevoie de o gândire pozitivă și profesionistă, considerând că existența crizei este legată nu numai de greutăți, ci aproape legată și de marile posibilități într-un început al dezvoltării. Fundamentarea acestei poziții este consolidată, cel puțin pentru mine, și de afirmațiile profesorului Joseph E. Stiglitz, laureat al Premiului Nobel pentru economie pe anul 2001, membru al Administrației Clinton, președinte al Consiliului Economic Consultativ, vicepreședinte și economist-șef al Băncii Mondiale: „Cred că este important să vezi lucrurile în mod obiectiv, să lași la o parte ideologia și să privești realitatea înainte de a hotărî ce trebuie făcut. Am văzut luându-se adesea hotărâri pe criterii ideologice și politice. Drept urmare, s-au adoptat măsuri cu totul greșite, care nu rezolvau problemele în discuție, dar care se potriveau cu interesele sau cu ideile celor care dețineau puterea. Cred că statele trebuie și pot să adopte politici care să asigure în același timp o repartiție echitabilă a acestei creșteri. Am încercat să elaborez o concepție și o politică economică în care relația dintre stat și piață să fie una complementară, astfel încât cele două să colaboreze, și care să țină cont de faptul că, deși piața constituie centrul economiei, statul are și el un rol important de îndeplinit, chiar dacă acesta este limitat. Inegalitatea, șomajul, poluarea erau chestiuni în care statul trebuia să-și asume un rol important. Am lucrat la inițiativa de reinventare a administrației de stat – la a face administrația să funcționeze mai eficient și să fie mai sensibilă la probleme, am văzut unde lipsește statul cu desăvârșire, am văzut cât de greu se face reformă, dar am văzut și că îmbunătățirile, fie ele și modeste, sunt posibile. Ca membru al Cabinetului, eram în situația nu doar de a asista la dezbateri și de a vedea cum se terminau ele, ci și de a lua parte la acestea, mai ales în chestiunile care aveau tangență cu economia. Știam că ideile sunt importante, dar la fel de importantă este și politica, iar una dintre obligațiile mele era aceea de a-i convinge pe alții că ceea ce susțineam eu era bine nu numai din punctul de vedere al doctrinei economice, ci și din punctul de vedere al doctrinei politice.”