Ionuț Marian Stroe

„Puterea prezentului românesc, de o parte și de alta a Prutului”

27 martie este ziua când sărbătorim prima etapă a realizării Marii Uniri din 1918, când Basarabia s-a întors alături de Patria-Mamă. Inevitabil, în anul Centenarului emoțiile sunt mai puternice decât în anii trecuți și se profilează tot mai clar, pe ambele maluri ale Prutului, ideea că principalul proiect de țară ar trebui să fie reiterarea actului unificator din 1918.

Sunt de părere că Unirea cu Basarabia trebuie să fie un obiectiv național, pe care Guvernul de la București are datoria să îl pregătească așa cum se cuvine. Totuși, când se va face, Unirea se va decide la Chișinău, Bucureștiului revenindu-i doar sarcina de a ratifica această decizie.

Inițiativa nu poate să vină decât de la frații noștri de peste Prut. La fel ca și în 1918, cetățenii care locuiesc pe teritoriul Republicii Moldova trebuie să se pronunțe în mod clar și democratic asupra drumului pe care doresc să îl urmeze.

Până în acest moment, în Republica Moldova au votat declarații simbolice de unire cu România peste 125 de comunități locale din 1.681 și trei raioane din 35. Sunt îmbucurătoare aceste semne de solidaritate, dar nu suntem încă la momentul când putem spune că s-a creat masa critică pentru unire.

Până când se va ajunge acolo, sunt câteva lucruri pe care trebuie să le facem, și anume să sprijinim parcursul european al Republicii Moldova și să continuăm modernizarea României.

Aici mă refer nu numai la întărirea instituțiilor democratice, ci și la chestiuni cât se poate de pragmatice, cum ar fi o infrastructură care să lege cu adevărat toate regiunile țării noastre – drumuri moderne, o rețea de transport al energiei electrice și al gazului, infrastructură școlară adecvată și așa mai departe.

Provocările care ne așteaptă sunt cât se poate de serioase. Vorbim despre decalaje importante în ceea ce privește dezvoltarea economică, despre un nivel foarte ridicat al corupției, despre un declin demografic și, nu în ultimul rând, despre un conflict înghețat care nu dă încă semne de liniștire.

Asumarea Unirii ca proiect de țară trebuie făcută cu responsabilitate. Bravadele politicianiste pe tema idealurilor naționale nu țin loc de măsuri concrete. Proiectul unionist nu poate fi conceput separat de proiectul de modernizare și de europenizare a celor două state.

Însă istoria ne învață ceva – că obstacolele pot fi depășite dacă există suficientă voință politică de ambele părți. În 1918, România era mult mai puțin pregătită pentru unire decât este astăzi. Jumătate din teritoriul Vechiului Regat era sub ocupație germană, ne confruntam cu bande de dezertori ruși înarmați și economia era aproape zdrobită de efortul anilor de război.

Succesul Marii Uniri nu s-a desăvârșit în decembrie 1918 și nici la negocierile de pace din 1919–1920, ci în anul 1923, la momentul intrării în vigoare a noii Constituții, una dintre cele mai moderne legi fundamentale din Europa la acel moment.