Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 septembrie 2010
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Ionuț Sergiu Diacomatu
Discurs
Vă mulțumesc. Doamnă președinte,
Doamnelor și domnilor deputați,
Prezentul act normativ are ca obiect aderarea României la Convenția internațională privind simplificarea și armonizarea regimurilor vamale, adoptată la Kyoto la 18 mai 1973, și la Protocolul de modificare a acesteia, adoptat la Bruxelles la 26 iunie 1999.
Convenția internațională privind simplificarea și armonizarea regimurilor vamale a intrat în vigoare la data de 3 februarie 2006, fiind ratificată până în prezent de 66 de state.
Comunitatea Europeană a aderat la protocolul de modificare a Convenției internaționale în baza Deciziei Consiliului Uniunii Europene din 17 martie 2003, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 3 aprilie 2003.
Prin aderarea României la Convenția internațională pentru simplificarea și armonizarea regimurilor vamale practic se îndeplinesc, din punct de vedere juridic, cerințele Organizației Mondiale a Vămilor, la care țara noastră este membră, privind ratificarea acesteia de către România, dar și ale Uniunii Europene, uniune vamală în care toate celelalte state membre îndeplinesc deja aceste cerințe.
Precizăm că procedurile din convenție au fost aplicate atât înainte, cât și după data aderării României la Uniunea Europeană.
Având în vedere că suntem singura țară membră a Uniunii Europene care nu am aderat la Convenția internațională privind simplificarea și armonizarea regimurilor vamale, Ministerul Finanțelor Publice propune și susține adoptarea actului normativ.
Vă mulțumesc frumos.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.