Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 octombrie 2010
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Stelian Fuia
Discurs
Raport asupra Proiectului de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 266/2002 privind producerea, prelucrarea, controlul și certificarea calității, comercializării semințelor și a materialului săditor, precum și înregistrarea soiurilor de plante.
În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice a fost sesizată pentru dezbatere în fond cu Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 266/2002 privind producerea, prelucrarea, controlul și certificarea calității comercializării semințelor și a materialului săditor, precum și înregistrarea soiurilor de plante, transmis cu adresa PL-x 255 din 3 mai 2010 și înregistrată cu adresa 24/325 din 5.05.2010.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii nr. 266 privind producerea, prelucrarea, controlul și certificarea calității semințelor, în scopul armonizării legislației naționale cu legislația europeană.
Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 266 face parte din categoria legilor ordinare, potrivit prevederilor art. 73 din Constituția României, republicată.
La lucrările comisiei au fost prezenți 26 de deputați dintre cei 27 membri ai comisiei.
Raportul comisiei a fost adoptat în unanimitate în ședința din 16 septembrie 2010.
Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în ședința din 26 aprilie 2010.
Proiectul de lege este de competența decizională a Camerei Deputaților și, în urma dezbaterii din comisii, comisia propune admiterea cu modificări și completări a proiectului de lege.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.