Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 octombrie 2009
Informare · Trimis la votul final
Gheorghe Ialomițianu
Discurs
Raport asupra Proiectului de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 200/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
La întocmirea raportului, s-au avut în vedere avizele Consiliului Legislativ, al Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare și al Comisiei juridice, de disciplină și imunități.
Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice, potrivit art. 76 din Constituția României, republicată.
La lucrările comisiei au participat 30 de deputați din totalul de 30 de membri ai comisiei.
Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitate de voturi. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în ședința din data de 2 martie 2009.
Proiectul de lege, potrivit art. 75 din Constituția României, republicată, și art. 92 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, este de competența decizională a Camerei Deputaților.
În urma dezbaterii Proiectului de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 200/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în ședința din data de 30 septembrie 2009, Comisia propune supunerea spre dezbatere și adoptare plenului Camerei Deputaților a proiectului de lege, cu amendamentele din anexă.
Vă propun cinci minute pentru dezbateri. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.