Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 mai 2015
other · Trimis la votul final
Liviu Harbuz
Aprobarea modificării ordinii de zi
Discurs
## Da, raport comun.
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare crearea cadrului juridic necesar pentru stimularea comasării terenurilor agricole.
Membrii Comisiei pentru agricultură au examinat proiectul de lege în ședința din 4 septembrie 2014, iar membrii Comisiei juridice au examinat proiectul de lege în ședința din 3 iunie 2014.
În urma dezbaterilor, membrii celor două comisii au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaților spre dezbatere și adoptare raportul de respingere a Proiectului de lege privind unele măsuri pentru stimularea comasării terenurilor agricole, întrucât proiectul de lege nu precizează asupra căror forme de proprietate are efecte, proprietatea publică sau privată a statului, proprietatea persoanelor juridice sau a persoanelor fizice.
De asemenea, finanțarea cheltuielilor privind realizarea programului național de înregistrare a proprietăților imobiliare se asigură de la bugetul de stat și propune acordarea de ajutoare de stat.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.