Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·1 octombrie 2013
Dezbatere proiect de lege · respins
Adrian Solomon
Discurs
Raport asupra Propunerii legislative pentru completarea Legii nr. 76/2002.
Comisia a fost sesizată cu adresa Pl-x 134/2013 din 7 mai 2013.
La întocmirea prezentului raport comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul negativ al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci, avizul negativ al Comisiei juridice, de disciplină și imunități, avizul negativ al Comisiei pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați, punctul de vedere negativ al Guvernului.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea dispozițiilor art. 17 alin. (1) lit. c) și ale art. 38 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 76/2002, în sensul de a institui dreptul consilierilor locali și județeni de a cumula indemnizația de șomaj cu venituri mai mici decât acesta, și anume cu indemnizația de ședință acordată în baza art. 34 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare, pentru participarea la ședințele ordinare ale consiliului și ale comisiilor de specialitate. Comisia propune plenului Camerei Deputaților respingerea inițiativei legislative, din următoarele considerente:
– calitatea de șomer indemnizabil este incompatibilă cu cea de persoană asigurată obligatoriu, conform art. 19 lit. c) din Legea nr. 76/2002, care exercită o funcție electivă potrivit Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali;
– aleșilor locali care sunt în activitate nu le sunt aplicabile dispozițiile art. 34 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2002, în sensul că beneficiază de indemnizație de șomaj doar persoanele care nu realizează venituri sau realizează venituri mai mici decât indemnizația de șomaj;
– indemnizația de șomaj este o compensație parțială a veniturilor asiguratului, ca urmare a pierderii locului de muncă, pe când aleșii locali, în exercitarea mandatului, se află în serviciul colectivității locale și sunt responsabili în fața acesteia.
Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice.
La dezbaterile care au avut loc în ședința comisiei din 21 mai 2013 a fost prezentă doamna Georgeta Bratu, secretar de stat în Ministerul Muncii.
La lucrările comisiei și-au înregistrat prezența 27 de deputați din totalul de 28 de membri ai comisiei.
Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitate de voturi. Propunerea legislativă a fost respinsă de Senat în ședința din 23 aprilie 2013.
Camera Deputaților este Cameră decizională.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.