Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 noiembrie 2018
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Mariana Venera Popescu
Discurs
Raport asupra Propunerii legislative pentru modificarea Legii nr. 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național Secțiunea a IV-a – Rețeaua de localități și a Legii administrației publice locale nr. 215/2001
În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului a fost sesizată prin adresa Pl-x 387/2018 din 17 septembrie 2018.
Camera Deputaților este prima Cameră sesizată. Consiliul Legislativ a avizat favorabil.
Consiliului Economic și Social a avizat favorabil. Guvernul susține adoptarea, cu observații și propuneri de amendamente.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare includerea localităților de rangul II, respectiv a municipiilor de importanță interjudețeană, județeană sau cu rol de echilibru în rețeaua de localități, în categoria unităților administrativteritoriale de bază care pot crea, împreună cu localitățile urbane și rurale învecinate, parteneriate voluntare, în scopul înființării de zone metropolitane.
Potrivit prevederilor art. 61 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, comisia a examinat propunerea legislativă în ședința din 30 octombrie 2018.
În urma examinării inițiativei legislative și a opiniilor exprimate de către membrii comisiei, s-a hotărât, cu majoritate de voturi, adoptarea propunerii legislative, cu amendamentele admise prezentate în anexa la prezentul raport.
În raport cu obiectul și conținutul reglementării, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.