Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·30 septembrie 2015
other · adoptat tacit
Steluța Gustica Cătăniciu
Aprobarea modificării ordinii de zi
Discurs
Raport asupra Propunerii legislative pentru modificarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară
În temeiul dispozițiilor art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia juridică, de disciplină și imunități a fost sesizată spre dezbatere în fond cu Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.
Potrivit prevederilor art. 75 din Constituția României, republicată, și ale art. 92 alin. (8) pct. 2 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Camera Deputaților este Cameră decizională.
Consiliul Legislativ a avizat favorabil inițiativa legislativă. Guvernul, prin punctul de vedere transmis, precizează că nu susține adoptarea inițiativei legislative.
Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale a avizat negativ propunerea legislativă, propunerea legislativă având ca obiect modificarea art. 24 și 75 din Legea nr. 304/2004.
În conformitate cu prevederile ar. 61 din Regulamentul Camerei Deputaților, membrii Comisiei juridice au examinat această inițiativă legislativă în ședința din 28 septembrie 2015.
La dezbateri au participat, din partea Ministerului Justiției, domnul Liviu Stancu, secretar de stat, din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție a participat doamna Livia Doina Stanciu, președinte, din partea CSM a participat domnul Marius Tudose Badea, președinte, și doamna Corina Voicu, director.
În urma examinării inițiativei legislative, a expunerii de motive, a avizului Consiliului Legislativ, a punctului de vedere al Guvernului, precum și a opiniilor exprimate, membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi, respingerea Propunerii legislative pentru modificarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.
În raport cu obiectul și conținutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.