Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 noiembrie 2018
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Iuliu Nosa
Discurs
Raport comun asupra Proiectului de lege privind finanțarea activității Administrației Naționale a Penitenciarelor și a unităților subordonate
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în ședința din mai 2018, Camera Deputaților fiind Cameră decizională.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare finanțarea activității Administrației Naționale a Penitenciarelor și a unităților subordonate, urmând să fie abrogată reglementarea actuală în materie, respectiv Legea nr. 48/2012.
În urma examinării proiectului de lege, a expunerii de motive, a avizului Consiliului Legislativ și a avizelor comisiilor parlamentare de specialitate, membrii celor două comisii sesizate în fond, respectiv Comisia pentru buget și Comisia juridică, au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaților adoptarea proiectului de lege amintit.
În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.