Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 februarie 2019
Declarații politice · adoptat
Dănuț Păle
Discurs
Raport comun
Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport și Comisia pentru agricultură au primit spre dezbatere în fond, în procedură de urgență, Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2018 pentru completarea art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2017 privind aprobarea participării României la Programul pentru școli al Uniunii Europene.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2017 cu un nou alineat, în vederea sporirii ritmului de implementare a Programului pentru școli al României, pentru anul școlar 2018–2019, prin identificarea unor soluții de derulare cu operativitate a procedurilor de achiziție de fructe și/sau legume proaspete, lapte natural de consum și/sau produse lactate fără adaos de lapte praf, prin prevederi exprese privind repartizarea sumelor de la nivel județean la nivel local, respectiv consiliile locale ale comunelor, orașelor și municipiilor și ale sectoarelor municipiului București aflate în imposibilitatea derulării programului în școlile de pe raza lor teritorială.
În funcție de obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.
Camera Deputaților este Camera decizională.
În urma dezbaterilor și a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii au hotărât, cu majoritate de voturi – o abținere –, adoptarea proiectului de lege în forma adoptată de Senat. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.