Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 aprilie 2017
other · respins
Iuliu Nosa
Aprobarea suplimentării ordinii de zi
Discurs
Raport înlocuitor asupra Propunerii legislative pentru modificarea art. 465 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal
În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru buget, finanțe și bănci a fost sesizată spre dezbatere cu proiectul de lege amintit.
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă.
Conform prevederilor art. 75 din Constituția României și ale art. 92 din Regulamentul Camerei Deputaților, Camera Deputaților este Cameră decizională.
Propunerea legislativă a fost avizată favorabil de Consiliul Legislativ, Comisia juridică, de disciplină și imunități, Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare și Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului.
Propunerea legislativă supusă dezbaterii are ca obiect de reglementare modificarea alin. (2) al art. 465 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, urmărindu-se eliminarea de la impozitare a terenurilor de până la 400 m[2] aflate în altă categorie decât cea de terenuri cu construcții.
În conformitate cu prevederile art. 61 din Regulamentul Camerei Deputaților, membrii comisiei au examinat propunerea legislativă în ședința din 4 aprilie 2017.
În urma examinării propunerii legislative și a opiniilor exprimate, deputații prezenți la lucrări au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaților raportul de adoptare a propunerii legislative, cu amendamentele admise, prezentate în anexă.
În raport cu obiectul și conținutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.