Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 decembrie 2017
Comemorativ · respins
Stelian Cristian Ion
Discurs
Raportul are 500-600 de pagini. Nu pot să fac o afirmație foarte clară că ne aflăm în fața unui fals, pentru că nu știu elementul intențional, nu știu dacă s-a întâmplat cu intenție – e o posibilitate – sau a fost o pură întâmplare și neconcordanțele din acest raport și faptul că a fost omisă introducerea unor amendamente în acest raport e o pură întâmplare sau e o chestiune intenționată. Oricum ar fi e foarte grav!
Așa cum au spus și colegii din PNL, sunt amendamente care nu au fost incluse în raport. Am avut o înțelegere, pe care eu o consider una a unor oameni de onoare, și această înțelegere nu se respectă. Am avut înțelegerea ca amendamentele respinse în comisia specială să se regăsească în raportul final.
Vă amintesc doar câteva articole la care amendamentele noastre nu au fost introduse în raport: art. 15 alin. (3), art. 26 alin. (2), art. 30 alin. (1), (2), art. 39, art. 53, art. 55.
Deci sunt multe astfel de amendamente care nu au fost incluse în raport și de aceea se impune trimiterea la comisie, retrimiterea către comisie.
Vă rog să constatați că a fost o grabă nemaipomenită, stafful a făcut tot posibilul să facă față acestei presiuni, dar s-au făcut greșeli; sunt greșeli foarte mari.
Pe de altă parte, cu privire la procedura de adoptare a raportului și de desfășurare a lucrărilor comisiei, vreau să spun foarte clar, de la tribuna acestui plen, că nu a existat transparență, pentru că nu am putut invita organizații ale magistraților care au un alt punct de vedere...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.