Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 iunie 2015
Informare · respins
Mihai Alexandru Voicu
Informare privind afilierea domnului deputat Gheorghe Roman la Grupul parlamentar al PNL
Discurs
Raportul. Mulțumesc mult. Domnule președinte, Doamnelor și domnilor deputați,
Fac precizarea că inițiatorii sunt membrii comisiei, de aceea n-a intervenit cineva din partea inițiatorilor.
O singură frază înainte de a prezenta raportul, și anume doresc să mulțumesc tuturor grupurilor parlamentare care au fost implicate extrem de activ în adoptarea acestui proiect de lege. Chiar dacă uneori am avut opțiuni diferite, am încercat și, de cele mai multe ori, am reușit să adoptăm o soluție consensuală.
De asemenea, doresc să mulțumesc instituțiilor care ne-au sprijinit, Ministerului de Interne, Ministerului de Externe, Autorității Electorale Permanente, Serviciului de Telecomunicații Speciale și tuturor instituțiilor care au contribuit la elaborarea acestui proiect.
În conformitate cu dispoziția art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, comisia comună a Camerei Deputaților și Senatului a fost sesizată în fond, cu adresa PL-x 445 din 8 iunie 2015, cu Proiectul de lege cu privire la alegerea Senatului și a Camerei Deputaților.
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în ședința din 3 iunie.
Există aviz favorabil al Consiliului Legislativ, precum și punct de vedere favorabil din partea Guvernului.
În ședința din 16 iunie 2015, membrii comisiei au dezbătut proiectul menționat.
La ședință au fost prezenți toți cei 15 membri ai comisiei și, în unanimitate, membrii comisiei au hotărât să propună Camerei Deputaților aprobarea proiectului de lege, cu amendamentele admise prevăzute în anexă. Există și o anexă cu amendamente respinse.
Camera Deputaților este Cameră decizională și, în raport cu conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.
O să-mi permiteți, domnule președinte, este o eroare materială, pe care, conform procedurii, trebuie s-o citesc pentru stenogramă și s-o supunem la vot.
O singură eroare materială: la art. 116 alin. (1), în loc de sintagma „prezentul titlu” trebuie prevăzută sintagma „prezenta lege”.
Deci trebuie făcută referire nu doar la un titlu, ci la întreaga lege.
Asta-i tot.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.